Sâmbătă seara m-a găsit în faţa Sălii Palatului. De câteva zile, tot încercam să dau de urma fiinţei porno. Mă aşezam în intersecţii, în uşile magazinelor, în holurile hotelurilor, sperând că îmi va ieşi în cale. Oraşele mari au darul de a vărsa lumii, din când în când, fiinţe porno. Ele, orice ar zice unii, nu se nasc la sat. Au nevoie de beton, de caldarâm, de plexiglas şi de multe vitrine întru oglindire. Rătăcirile mele şi tentativele de a o momi au fost însă zadarnice. Fiinţa porno refuza să se arate. Şi, cum nu sunt tocmai cel mai asiduu căutător din lume, sâmbătă m-am trezit eliberată de ea, m-am îmbrăcat, am şi uitat precauţia de a încălţa pantofi comozi şi m-am dus la concert.
Aşteptam pe cineva şi, ca întotdeauna, cum nu port ceas, măsuram timpul în ţigări. Tocmai îmi aprinsesem una când cineva îmi cere un foc. De cum mi-am ridicat ochii, am ştiut că e ea. Ea, fiinţa porno. Creatura androgină, fantasma ambelor sexe. Mitul din carne, legenda din sânge. Bricheta s-a făcut scrum în palma ei. Evident că nu şi-a cerut scuze, nici nu mă aşteptam s-o facă. Fuma, iar eu aşteptam să văd ce spune. N-a zis nimic o bună bucată de timp, stătea numai sprijinită de peretele din partea dreaptă, chiar în dreptul lui Admiral, împingându-se ritmic, cu un picior flexat în spate. Ascultam cum i se întind celulele şi cum plesnesc uşor din muchii.
- Prietenul ăsta al tău nu mai vine odată?!
Aşa-s fiinţele porno. Nerăbdătoare.
Iată-l, a venit. Avem amândoi, printr-o banală întâmplare, pantofi verzi. Fiinţa porno se uită spre ei şi devin roşii. Îşi aruncă ţigara în spate, peste umăr, ne ia pe fiecare de braţ, alunecând între noi, şi intrăm. Când merge, ea expiră foc şi pară. Taie aerul din jurul ei şi-l împinge cu palmele uşor întoarse spre exterior, iar lumea are brusc senzaţia că se sufocă. O tâmplă începe să zvâcnească, o gambă se contractă, două c
