Loteria Română a anunţat, azi, că de Paşte, pe 24 aprilie, va organiza două trageri speciale Loto 6/49. Astfel, cu acelaşi bilet, jucătorii vor participa la ambele trageri de Paşte, una principală şi alta suplimentară. Pentru cea de-a doua, va fi suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei. De asemenea, în cazul în care la tragerea “principală” Loto 6/49 nu se va înregistra niciun bilet câştigător, cele 500.000 de lei se vor adăuga la suma acumulată în contul marelui premiu. Loteria Română a anunţat, azi, că de Paşte, pe 24 aprilie, va organiza două trageri speciale Loto 6/49. Astfel, cu acelaşi bilet, jucătorii vor participa la ambele trageri de Paşte, una principală şi alta suplimentară. Pentru cea de-a doua, va fi suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei. De asemenea, în cazul în care la tragerea “principală” Loto 6/49 nu se va înregistra niciun bilet câştigător, cele 500.000 de lei se vor adăuga la suma acumulată în contul marelui premiu.
Mai mult, pentru ca Tragerile Speciale de Paşti să ofere şanse de câştig unui număr cât mai mare de jucători, pe 21 aprilie nu vor fi organizate trageri Loto 6/49 şi Noroc. În schimb, amatorii de Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc îşi vor putea încerca norocul la jocurile lor favorite.
În urma tragerii 6/49 care a avut loc, ieri, marele premiu al acestui joc a ajuns la 37.729.735,69 lei (peste 9,2 milioane euro).
La ultima tragere Noroc, la categoria I, s-a inregistrat un câştig în valoare de 493.388,29 lei, pe un bilet jucat în comuna Iara, din jud. Cluj. Acesta a fost completat cu o varianta simpla la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de doar 6,9 lei.
Şi la Super noroc s-a înregistrat, ieri, un câştig la categoria I. Premiul în valoare de 112.621,65 lei a fost adjudecat de un bilet jucat la o agenţie din Caracal, județul Olt. Aces