Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Parlament! Profesorii, daţi afară din plen

Publicat in Romania Libera, luni 18 aprilie 2011 ·

Sindicaliştii din Educaţie au venit la Parlament pentru a asista la discursul lui Boc şi asumarea răspunderii pe legea salarizării profesorilor care a avut loc astăzi. Deşi aceştia aveau invitaţii şi legitimaţii care le permitea accesul în sala de plen, ei nu au putut să intre în Parlament.

Aproximativ 15 sindicalişti din Educaţie, care au încercat să intre în sală au fost opriţi de angajaţii instituţiei, iar conducerea Parlamentului a decis să interzică accesul în balcoanele din plen. Unii dintre aceştia au decis să facă cerere oficială pentru a li se permite accesul în Parlament, unde are loc asumarea răspunderii pe legea salarizării profesorilor. Aceştia susţineau că doreau să asiste paşnic la şedinţă şi consideră o bătaie de joc reacţia angajaţilor Parlamentului.

La ieşirea din sală, Emil Boc a declarat că nu ştie de ce profesorii nu au fost lăsaţi să intre în sală. De asemenea, sindicaliştii au depus o plângere penală faţă de Roberta Anastase, preedintele Camerei Deputaţilor.

"Am participat la o întâlnire cu sindicatele după care am decis să mergel la şedinţa plenului pentru a vedea ce se va întâmpla cu viitorul nostru. Vroiam ca premierul să ştie că noi nu suntem de acord cu această abuzare şi modul abuziv în care se adoptă legile în această ţară", a declarat una dintre profesoarele care a dorit să intre în sala de plen pentru un post de televiziune.

Emil Boc şi-a asumat astăzi răspunderea pentru legea plafonării salariilor profesorilor şi a codului de dialog social.

Sindicaliştii din Educaţie au venit la Parlament pentru a asista la discursul lui Boc şi asumarea răspunderii pe legea salarizării profesorilor care a avut loc astăzi. Deşi aceştia aveau invitaţii şi legitimaţii care le permitea accesul în sala de plen, ei nu au putut să intre în Parlament.

Aproximativ 15 sindicalişti din Educaţie, care au încercat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum o ora
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Cod galben de caniculă. HARTA zonelor în care temperaturile vor depăși 35 de grade

HotNews acum o ora
Temperaturi ridicate şi disconfort termic, prognozate de meteorologi, miercuri, în patru judeţe. Valul de căldurăe se va extinde joi în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală, fiind emis un cod galben de caniculă. Miercuri, în intervalul orar 12 – 2

MAE confirmă agresiunea asupra unei diplomate românce în Rusia. „A părăsit teritoriul Federației Ruse”

Gandul acum 34 minute
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă agresiunea unei diplomate de origine română, angajată a reprezentanței Uniunii Europene în Rusia. Episodul s-a petrecut la Vladivostoc. Hurezeanu spune că aceasta a părăsit teritoriul rus. Întrebat, după

România rămâne un aliat hotărât în NATO a declarat Nicușor Dan

Mediafax acum 29 minute
„Marcăm astăzi un moment cu semnificație strategică: cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, o structură-cheie în arhitectura de apărare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și un pilon de stabilitate pe

Cetățenii iranieni, îndemnați de autorități să-şi şteargă WhatsApp de pe dispozitive

Adevarul acum 48 minute
Televiziunea de stat iraniană a îndemnat oamenii să-şi şteargă aplicaţia WhatsApp de pe smartphone-urile lor, susţinând fără dovezi concrete că aceasta colectează informaţii despre utilizatori pentru a le trimite Israelului.

Kelemen Hunor: Rotativa este o greşeală fundamentală, a falimentat România

Mediafax acum o ora
„Rotativa este o greşeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului şi, din acel mo

Trump va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok pentru a treia oară

BusinessMagazin acum 2 ore
Preşedintele SUA, Donald Trump, va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok, a anunţat Casa Albă. Este a treia prelungire a termenului impus de liderul american. Noul termen va expira în luna septembrie.

MAE anunță repatrierea asistată a unui grup de 40 de români din Israel

Ziua Constanta acum o ora
În contextul intensificării atacurilor armate dintre Statul Israel și Republica Islamică Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, urmare demersurilor Celulei de Criză a MAE, activată în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 de către minis

Percheziţii în Mureş într-un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 800.000 de lei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Mureş, precheziţiile sunt făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş. Conform cercetătorilor, în perioada 2019 – 202

LIVE DE LA 15:00 Universitatea Craiova și Universitatea Cluj își află astăzi adversarele din turul 2 preliminar Conference League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Miercuri, de la ora 15:00, la Nyon intră în urnele de la tragerea la sorți a meciurilor din cupele europene și reprezentantele României din a treia competiție din punct de vedere valoric de pe continent, Conference League: Universitatea Craiova și .

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

15°/28°
joi

17°/28°
vin.

15°/21°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

18°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/27°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°