Academia Caţavencu a criticat mereu puterea. Poate de aceea azi, de pe capul caţavencilor nu se lasă duse instituţiile din portofoliul personal al preşedintelui. Prostia, impostura şi hoţia îi sunt duşmani declaraţi, cele 1.000 de numere bifate de curând fiind sărbătorite ca o victorie împotriva prostiei. Cum tot mai puţini oameni citesc, deşi vânzările de carte au crescut considerabil, Caţavencu va lansa un program pentru regenerarea publicului folosind tehnologii de avangardă, căruia îi va spune "Fenomenul Citeşti".
Jurnalul Naţional: Aţi dat deja 1.000 de numere. Şi încă mai puteţi. Care-au fost momentele antologice ale Academiei Caţavencu?
Doru Buşcu: Sunt multe. Cel mai important e, cred, cel al întâlnirii noastre. Oameni ieşiţi din toate colţurile societăţii, cu profesii şi culturi diverse, naivi, revoltaţi, unii un pic scrântiţi. Caţavencu e povestea acestor oameni neliniştiţi, publicată săptămânal. Nu e doar o revistă, e ceva mai mult. Poate o stare de spirit, poate un fenomen social care a creat ecouri şi mentalităţi. Biografia revistei e, în sine, un şir de momente antologice.
La începutul lui '90 făceaţi un umor nebun. Cum e umorul după 1.000 de numere? Mai deştept? Mai antrenat? Mai amar, ca să fie-n ton cu vremurile?
Umorul nu e niciodată "mai". E umor pur şi simplu, atunci când e. Când nu e, nu e. Deşi toată lumea crede altfel, în anii '90 revista nu prea avea umor. Avea mai degrabă un soi de candoare a revoltei. Atunci însă oamenii erau aşa de trişti şi dezobişnuiţi să râdă, încât glumele noastre de amatori păreau comedie în toată regula. Azi da, putem vorbi despre umor. Despre tehnici, despre reţete, despre scheme ale râsului. Azi, revista e mai veselă şi mai matură.
"Cu banii lui Mihai Cârciog, cu o cămăruţă dată de Dinescu la Uniunea Scriitorilor, cu o maşină de scris şi cu spaţiu de tipar la tipografi
