Adrian State, directorul general al producătorului de adezivi Den Braven România, se aşteaptă ca piaţa construcţiilor să cunoască o uşoară redresare din partea a doua a anului, însă eventuala creştere va fi una atrificială, asociată cu perioada de campanie electorale aferentă alegerilor din 2012.
„Anul acesta va fi unul al proiectelor publice, pentru că Guvernul va aloca în mod cert o serie de fonduri pentru acest tip de investiţii în vederea campaniei electorale de anul viitor, iar piaţa s-ar putea revigora uşor în semestrul al doilea. În orice caz, această redresare va fi una artificială şi nu va reprezenta o creştere sănătoasă a sectorului construcţiilor, cum se întâmplă în economiile sănătoase, pentru că nu avem proiecte şi investiţii private, piaţa imobiliară este paralizată, iar premisele pentru deblocarea acestora în 2011 sunt aproape nule’’, a declarat Adrian State.
Dependeţă de exporturi
Den Braven România, deţinută de consorţiul Egeria-Wagram, a raportat pentru primul trimestru vânzări totale de de 8,1 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de nivelul de 6,5 milioane de euro consemnat în primul trimestru din 2010, avans determinat în principal de creşterea vânzărilor la export, dar şi de majorarea cotelor de piaţă în România.
Vânzările companiei pe piaţa locală în intervalul ianuarie-martie 2011 s-au majorat cu 3%, la trei milioane de euro, cele mai importante vânzări fiind realizate în marile reţele de magazine specializate în distribuţia materialelor de construcţii.
„Reţeaua noastră de distribuţie permite livrări în orice punct al ţării în maximum 24 de ore, în timp ce mulţi concurenţi şi-au redus activitatea şi chiar au închis puncte de lucru din ţară din cauza creşterii costurilor operaţionale, a scăderii pieţei şi a dependenţei exclusive de importuri din ce în ce mai scumpe”, a mai spus State. @N