Printr-un mimetism enervant, Emil Boc a preluat de la mentorul său o expresie deja demonetizată de Traian Băsescu şi pe care până şi acesta o foloseşte mai rar: “Pentru români”. Acum a rostit- o iar: impunerea prin angajarea răspunderii a Codului de Dialog Social (care reduce drastic posibilităţile instituţionale ale salariaţilor de a-şi exprima revendicările) o face spre a-şi desăvârşi “reformele” livrate în flux “pentru români”. De doi ani şi jumătate repetă ca un papagal: “Pentru români”. “Pentru români” a recurs la concedieri masive, şomajul real fiind mult mai mare decât cel recunoscut oficial şi nefiind compensat de vreun program de relansare economică sănătoasă, care să ofere locuri de muncă. “Pentru români” a iniţiat puhoi de taxe sau a menţinut altele, aberante, ceea ce a dus la falimentarea a sute de mii de firme. “Pentru români” a ciuntit salariile cu 25%, ca nicăieri în Europa, minţind că această curbă de sacrificiu va dura doar şase luni, dar prelungind- o cu anii. “Pentru români” a amputat şi apoi a îngheţat pensiile, şi aşa mizerabile, şi a desfiinţat ajutoarele sociale. “Pentru români” a desfiinţat şcoli şi spitale, împingând mai ales populaţia rurală spre analfabetism şi boală. “Pentru români” a împrumutat aproape fără folos zeci de miliarde de euro, transformând ţara într- un teren de experimente FMI. “Pentru români” ignoră, zi de zi, dreptul constituţional al populaţiei la un trai decent. “Pentru români” cedează, zi de zi, spre a-şi păstra scaunul, în faţa pretenţiilor, mofturilor şi aroganţei UDMR. Care, de fapt, îl dispreţuieşte.
Un singur lucru nu izbuteşte Boc să facă “pentru români”. Anume, să ţină seama că 90% din electorat afirmă că duce ţara într- o direcţie greşită şi, ca atare, să demisioneze. Probabil că nu-l lasă clientela politică, prea bine hrănită tot de către români.