Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania a încheiat primul trimestru cu cel mai mare profit dintre cele cinci SIF-uri - 23,7 milioane de lei - deşi în luna martie a avut pierderi de 450.000 de lei. Compania şi-a redus activul net după primele trei luni ale anului, de la 1,506 milioane de lei la 1,498 milioane de lei.
Conducerea SIF Transilvania mizează în acest an pe un profit de 68 de milioane de lei, în creştere cu 1,6% faţă de câştigul obţinut la finele lui 2010, de 66,9 milioane de lei. De asemenea, nivelul investiţiilor ar urma să scadă cu 16,3%, de la 72,9 milioane de lei la 61 de milioane de lei, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţii de instrumente financiare, inclusiv pentru participări la majorări de capital social şi la constituiri de noi societăţi comerciale.
SIF Transilvania se aşteaptă să aibă venituri din dividende de cel mult nouă milioane de lei, o sumă în scădere cu 51% faţă de nivelul obţinut în 2010. Un motiv este că firmele din portofoliu au raportat câştiguri reduse, dar şi faptul că multe dintre acestea au anunţat că vor reţine profitul pentru constituirea de surse proprii de finanţare, evitându-se astfel o decapitalizare a companiilor respective. Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania a încheiat primul trimestru cu cel mai mare profit dintre cele cinci SIF-uri - 23,7 milioane de lei - deşi în luna martie a avut pierderi de 450.000 de lei. Compania şi-a redus activul net după primele trei luni ale anului, de la 1,506 milioane de lei la 1,498 milioane de lei.
Conducerea SIF Transilvania mizează în acest an pe un profit de 68 de milioane de lei, în creştere cu 1,6% faţă de câştigul obţinut la finele lui 2010, de 66,9 milioane de lei. De asemenea, nivelul investiţiilor ar urma să scadă cu 16,3%, de la 72,9 milioane de lei la 61 de milioane de lei, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţ