Disputele electorale pentru Primăria Bărăganu au intrat în faza comicului fără frontiere, constituind preludiul alegerilor programate pentru ziua de 1 mai. O localitate oarecare de pe harta sărăciei a declanşat un caft de zile mari între pedelişti şi USL-işti.
În fapt, aripa pesedistă a alianţei lui peşte. Apropiatele alegeri din comuna respectivă au stimulat spiritul civic al portocaliilor, care, într-un splendid exces de zel, au trecut direct la pietruirea străzilor din localitatea amintită. Ca un făcut, taman înainte de alegeri, s-au trezit să trimită la Bărăganu basculante cu pietriş! Iniţiativa portocalie i-a enervat la culme pe pesedişti, declanşând un scandal de pomină pe tema pietrişului trecut în structura materialelor de construcţie cu titlul de „pomană electorală".
Divergenţele au generat o imagine generală în trei ipostaze: 1. ţăranii din Bărăganu, plan general, proptiţi cu picioarele în noroi şi cu căciula în mână după datina celebrei expresii " Ba pe-a mamei dumneavoastră"; 2. haosul din basculante şi mai mulţi pedelişti întrebându-se: "Ne lasă sau nu ne lasă să descărcăm?"; 3. trei pesedişti, cu eşarfe japoneze, vârându-se sub roţile basculantelor, în încercarea de a convinge întreaga suflare a Bărăganului că pietrişul este "radioactiv". Toată această caterincă a mobilizat "minţile luminate" aflate în fruntea unor instituţii importante. Un gest firesc, fiind vorba, în materie de demagogie electorală, de un război al pietrişului.
De altfel, doar în aceste perioade de adânci încrâncenări electorale politicienii îşi aduc aminte de amărăşteni. 2012 este an electoral. Meteorologii politici ne avertizează că vom avea parte de precipitaţii abundente cu lapte şi miere. Brusc, peste noapte şi direct, politicienii au devenit sentimentali şi miloşi. Taie miei în prostie pentru clasa muncitoare! În aceeaşi notă, pozând în mielul blând, câte un