Serviciul Naţional de Meteorologie a confirmat 97 de tornade care au avut loc de joi şi până duminică pe teritoriul Statelor Unite, scrie CNN.
Furtunile, cele mai mari din ultimii 20 de ani, au pornit din statul Oklahoma şi s-au deplasat până pe coasta de est cauzând pagube de peste un miliard de dolari. Tornadele au trecut prin 12 state: Oklahoma, Kansas, Louisiana, Mississippi, Alabama, Missouri, Illinois, Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Virginia şi Maryland. Furtunile au omorât 45 de oameni, dintre care 22 de morţi numai în Carolina de Nord, unde tornadele au distrus 130 de case. Un bebeluş de un an şi 11 luni a fost găsit nevătămat sub dărâmături.
Video-ul a fost filmat dintr-o maşină în oraşul Clinton din statul Missisippi din sudul Statelor Unite, informează The Telegraph. În film se poate vedea vântul puternic care mătură tot ce-i stă în cale, cauzând explozii atunci când rupe liniile de înaltă tensiune.
Bisericile din sud au fost primele care au deschis porţile pentru cei rămaşi pe drumuri după ce furtunile le-au distrus casele. Provizii de mâncare, apă potabilă şi medicamente au fost trimise bisericilor care s-au organizat rapid pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Americanii care erau într-un supermarket ce a fost distrus de o tornadă au căutat împreună supravieţuitori printre dărâmături "Oameni care se ajutau reciproc, clienţi, angajaţi, toată lumea dădea o mână de ajutor", spune managerul supermarketului, citat de CNN.
Serviciul Naţional de Meteorologie a confirmat 97 de tornade care au avut loc de joi şi până duminică pe teritoriul Statelor Unite, scrie CNN.
Furtunile, cele mai mari din ultimii 20 de ani, au pornit din statul Oklahoma şi s-au deplasat până pe coasta de est cauzând pagube de peste un miliard de dolari. Tornadele au trecut prin 12 state: Oklahoma, Kansas,