Ministerul sirian de Interne a avertizat marţi, 19 aprilie împotriva oricărei noi manifestaţii, "sub orice slogan" ar fi ea. O manifestaţie la care participau mii de persoane în oraşul sirian Homs a fost dispersată în forţă de trupele pro-guvernamentale. Manifestanţii cereau înlăturarea regimului condus de Bashar al-Assad.
Mitingul început luni seară "a fost dispersat prin folosirea forţei. Sunt focuri de armă susţinute", spune un militant pentru drepturile omului din Damasc.
"Peste 20 de mii de persoane participă la manifestaţia din Piaţa Al-Saa, pe care am redenumit-o Al-Tahrir, după cea din Cairo", declară un activist pentru drepturile omului. Protestatarii s-au instalat în corturi în piaţa amintită şi au adus alimente.
"Este o manifestaţie care va continua până când revendicările noastre vor fi îndeplinite", spune militantul, care cere libertăţi civile, eliberarea deţinuţilor şi încetarea arestărilor.
Ministerul sirian de Interne a avertizat marţi, 19 aprilie împotriva oricărei noi manifestaţii, "sub orice slogan" ar fi ea. Într-un comunicat publicat de agenţia oficială Sana, Ministerul cere populaţiei să "se abţină să participe la orice marş, manifestaţie sau miting, sub orice slogan" ar fi.
Cel puţin 24 de persoane au fost ucise de către forţele siriene, în ultimele două zile. Informaţia vine de la o sursă din Opoziţie, citată de postul CNN. Violenţele s-au produs în zonele unde au avut loc proteste anti-guvernamentale.
Unele victime au fost ucise la Talbisa, când forţele de securitate au deschis focul în timpul unei înmormântări. Forţele pro-guvernamentale au efectuat raiduri asupra caselor şi au împuşcat oameni pe stradă.
Ministerul sirian de Interne a avertizat marţi, 19 aprilie împotriva oricărei noi manifestaţii, "sub orice slogan" ar fi ea. O manifestaţie la care participau mii de persoane în oraşul sirian H