Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comerciantii vor fi controlati si de Paste

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 19 aprilie 2011 ·

• "Am dat o amenda de 600 lei la o carmangerie care nu avea autorizatie pentru masina cu care transporta produsele, o alta amenda de 600 lei la un magazin alimentar care avea probleme de igiena si o amenda de 1.200 lei unei persoane fizice care vindea produse alimentare provenite din unitati neautorizate", a declarat Mircea Susnea, directorul DSVSA

Actiunile de control declansate de institutiile statului la magazinele cu produse alimentare vor continua chiar si in zilele de Paste. Potrivit reprezentantilor Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC), pe 23 si 25 aprilie vor fi efectuate mai multe controale la unitatile de alimentatie publica ce vor functiona in zilele respective, pentru a verifica modul de comercializare a alimentelor cumparate de ieseni cu precadere in perioada sarbatorilor. "Din controalele facute pana acum au reiesit mai multe elemente comune intalnite la firme, pentru care am aplicat sanctiuni. Astfel, se comercializeaza peste fara eticheta, ceea ce face aproape imposibila identificarea produsului. Concret, nu se pastreaza eticheta de pe baxul cu peste, astfel incat nu se mai stie nici producatorul, nici termenul de valabilitate a produsului. De asemenea, pulpele de pui vrac sunt decongelate pentru a fi transferate in pungi, dupa care sunt recongelate. Acest lucru schimba, practic, regimul termic de pastrare a carnii", a explicat Daniel Piftor.

Stafide si margarina expirate

Comisarii CJPC au facut in aceasta luna 262 controale, care au vizat produsele alimentare si nealimentare, dar si prestarile de servicii catre populatie. In total, au fost aplicate amenzi de 122.700 lei, pentru ca au fost descoperite numeroase incalcari ale legislatiei. Saptamana trecuta, in numai trei zile, au fost date amenzi de 18 mii lei si au fost retrase din galantare produse de 1.300 lei. Controalele au vizat fir

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 31 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°