Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschet: Ploieşti, Cluj şi Mediaş, în semifinale. Vezi toate rezultatele!

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Asesoft Ploieşti, "U" Mobitelco BT Cluj şi Gaz Metan Mediaş şi-au asigurat aseară calificarea în semifinalele Diviziei A la baschet masculin. În penultimul act clujenii întâlnesc echipa din Mediaş în timp ce Asesoft va aştepta deznodământul seriei dintre Steaua Turabo şi BC Mureş pentru a-şi afla adversara.

Toate cele trei echipe calificate deja în semifinale au reuşit să încheie conturile în deplasare, în cel de-al treilea meci al seriilor care s-au disputat după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, după ce câştigaseră primele două partide de pe teren propriu.

Asesoft a învins la BCM Piteşti cu 74-72 într-un meci tensionat, decis pe final. Cătălin Burlacu a marcat 13 dintre cele 31 de puncte ale sale în ultimul sfert al partidei, dar a ratat două libere cruciale în ultimul minut, la scorul de 73-72 pentru echipa sa. Coechipierul său Levente Szijarto i-a salvat însă pe ploieşteni apărându-se excelent la cel mai periculos om al oaspeţilor, Donte Gennie (32 de puncte), care a pierdut posesia la faza imediat următoare. Piteştenii au fost nevoiţi să faulteze, Quarran a marcat o aruncare liberă din două, pentru a stabili scorul final, întrucât aruncarea din ultimele secunde a lui Stefanovici nu şi-a atins ţinta.

În celelalte două meciuri disputate aseară clujenii şi medieşenii nu au avut deloc probleme. Mobitelco a "ucis" Derby-ul Ardealului, altădată plin de tensiune şi a câştigat la CSU Atlassib Sibiu cu 81-63, la capătul unui nou meci de excepţie reuşit de pivotul Zoran Krstanovic, 26 puncte şi 15 recuperări.

Mediaşul a trecut, tot fără probleme, de CSM Oradea, scor 89-75. Orădenii nu au avut antidot pentru Ionuţ Drăguşin, pivotul de 2,21 metri, care a marcat 22 de puncte, record personal al sezonului. Drăguşin are o medie de 17 puncte pe meci în playoff, cu mult peste cele 6,9 puncte pe meci marcate în sezonul regulat.

"U" Mobitelco Clu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 21 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 46 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 5 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 44 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°