Lucrările de reamenajare şi extindere a Grădinii Zoologice pentru a se conforma standardelor comunitare sunt în grafic. "Au fost deja ridicate în roşu primele trei clădiri cu destinaţie administrativă şi s-a turnat fundaţia pentru clădirea animalelor vârstnice şi adăpostul pentru carnivore mari. Dacă lucrările vor decurge în acelaşi ritm şi vom primi finanţare la timp, până în august 2012 grădina zoologică va fi deja finalizată", a declarat luni, viceprimarul Rozalia Biro, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Grădina Zoologică.
La eveniment au mai luat parte directorul Regiei Autonome a Pieţelor Agrement şi Salubritate, Liviu Andrica, directorul tehnic Bimbo Tibor, managerul zoo, Daiana Gender şi Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, care a şi atras finanţările pentru modernizarea Zoo.
Conform declaraţiilor directorului Boloş valoarea contractului încheiat de municipalitate şi forma MBS Group SRL pentru extinderea şi modernizare a grădinii zoologice de la 3,7 la 7,4 hectare se ridică la 15,6 milioane lei, lucrările desfăşurându-se cu finanţare de la Ministerul Mediului şi Pădurilor. "Ministerul nu a înregistrat întârzieri la plata lucrărilor, până acum au venit 1,3 milioane lei reprezentând 75% din valoarea cheltuielilor eligibile efectaute", a spus Boloş.
Modificări necesare
Pentru ca remenajarea grădinii zoologice să se facă la cele mai înalte standarde, după consultarea cu instituţia similară din Debreţin care a fost modernizată în 2009, conducera RAPAS a făcut nu mai puţin de 18 modificări la proiectul iniţial.
"Modificările au ca scop să îmbunătăţirea proiectului şi au fost deja discutate cu finanţatorul. Schimbările se referă, printre altele, la mutarea felinelor în zona centrală, amenajarea unei săli educative pentru copii, a unui magazin de suveniruri la intrare şi a unui loc u