Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ieri şi de azi: Zero Mostel şi Nathan Lane

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Zero Mostel şi Nathan Lane au jucat rolul lui Estragon în „Aşteptându-l pe Godot“, de Samuel Beckett.

Actor celebru de comedie american, Zero Mostel a fost una dintre victimele „vânătorii de vrăjitoare" din anii '50 şi i s-a interzis pentru o perioadă dreptul de a juca la Hollywood. Numele lui adevărat era Samuel, iar porecla „Zero" i-a fost dată de unul dintre primii săi impresari, care a spus că „zero i se potriveşte, pentru că el este un tip care o ia mereu de la capăt". La fel ca mulţi alţi actori ai epocii aflaţi pe listele Comitetului pentru Activităţi Antiamericane, Mostel şi-a găsit un refugiu în teatru la sfârşitul anilor '50: a jucat rolul lui Jean în „Rinocerii" (pentru care a câştigat un Premiu Tony), rolul lui Leopold Bloom într-o adaptare după „Ulise" şi rolul lui Estragon. A murit în timp ce repeta rolul lui Shylock în piesa lui Arnold Wesker, „The Merchant" (o rescriere a piesei „Neguţătorul din Veneţia"), eveniment care l-a determinat pe Wesker să scrie cartea „The Birth of Shylock and the Death of Zero Mostel".

Întâmplarea face că Nathan Lane a jucat două roluri pe care le-a interpretat şi Zero Mostel şi pentru amândouă a câştigat câte un Premiu Tony; în 2004, Lane a refuzat să joace rolul lui Tevye în music-hallul „Fiddler on the Roof", tocmai pentru că nu voia să mai fie comparat mereu cu Mostel. Rolul care l-a făcut celebru a fost cel al lui Max Bialystock în „The Producers" (un remake al filmului regizat de Mel Brooks, cu Zero Mostel în rolul lui Max). Lane a jucat acest rol şi pe scenă (atât pe Broadway, cât şi în West End), devenind astfel unul dintre cel mai bine plătiţi actori din teatrul american: „Ceea ce le-a plăcut la nebunie spectatorilor din Londra atunci când au văzut «The Producers» au fost glumele despre nazişti. Dacă spectatorii din New York au fost doar amuzaţi de aceste glume, publicul londonez a fost în delir",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Ciolacu: Este un circ total să-mi dau demisia. Miza este ruperea alianței și candidatul unic Crin Antonescu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut joi, înaintea ședinței de guvern, că presiunile care se fac pentru a-și da demisia din funcția de premier au ca miză ruperea alianței PSD-PNL-UDMR și susținerea lui Crin Antonescu drept candidat unic la prezidenți

Prim-ministru: Nu ne atingem de cota unică şi de TVA, avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică / Un grup german şi-a anunţat intrarea în România

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că TVa şi cota unică nu vor fi modificate şi că un grup german şi-a anunţat intrarea în România, ceea ce, în opinia sa, arată încredere în economia românească. ”Am stabil

Suspecții vizați de perchezițiile DIICOT de la Penitenciarul Poarta Albă, aduși la Tribunalul Constanța! (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
În urma perchezițiilor efectuate ieri, 19.02.2025, de către DIICOT la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, șase suspecți au fost aduși astăzi, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere legală. Oficial de la Penitenciar

Laura Vicol s-a întors la avocatură după eliberarea din arest. Cum s-a fotografiat la revenirea în barou FOTO

Ziare.com acum o ora
Fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, a anunțat joi, 20 februarie, că revine la avocatură, la scurt timp după eliberarea sa din arest preventiv în dosarul legat de scandalul Nordis. Anunțul a fost făcut printr-o p

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Ministerul Apărării, „alertă fake news” privind mesaje masive distribuite pe TikTok și Facebook despre legea „anti-drone”: „Se încearcă inducerea panicii”

HotNews acum 2 ore
Adoptarea de către Parlament a legii care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării și a legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară a generat o campanie masivă de dezinformări și informaț

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI, transmite News.ro. Benjamin Haddad confirmă astfel declar

Iohannis va primi un apartament în vilă

Mediafax acum 49 minute
Fostul preşedinte Klaus Iohannis va primi un apartament la vilă, a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu, potrivit unor surse guvernamentale. Klaus Iohannis va primi un apartament în vilă şi nu o vilă întreagă. Deocamdată nu sunt gata documentele

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°