Blue Origin, Boeing, Sierra Nevada şi Space-X sunt companiile care-şi vor împărţi cele 269,3 milioane de dolari alocate de NASA pentru construcţia unei noi generaţii de rachete şi navete spaţiale.
Toate navetele spaţiale ale Statelor Unite vor fi retrase din activitate până la sfârşitul lui 2011, iar guvernul american alocă acum fonduri pentru proiectele de construire a unor nave noi, în cadrul programului Commercial Crew Development. Programul, care îşi propune să construiască navete spaţiale care să ducă astronauţi în spaţiu, este administrat de NASA şi se desfăşoară în parteneriat cu sectorul privat. Companiile vor construi navele în timp ce NASA se va concentra pe investigarea spaţiului şi cartografierea cât mai detaliată a acestuia.
Compania Boeing primeşte 92,3 milioane de dolari pentru proiectul CST-100, în cadrul căruia va fi realizată o capsulă spaţială cu şapte locuri pentru pasageri. Capsula este menită să transporte astronauţii până la Staţia Spaţială Internaţională.
Compania Sierra Nevada a primit 80 de milioane de dolari pentru naveta "Dream Chaser", care va fi lansată în spaţiu cu ajutorul unei rachete şi va ateriza pe orizontală ca un avion. "Dream Chaser" poate să transporte opt oameni cu tot cu echipament.
Compania Space-X va primi 75 de milioane de dolari pentru a upgrada racheta "Falcon 9" şi naveta spaţială "Dragon". Potrivit MSNBC, compania a mai primit până acum milioane de dolari de la NASA pentru construcţia acestora.
Compania Blue Origin, care îl are în spate pe Jeff Bezos, fondatorul miliardar al Amazon.com, a primit 22 de milioane de dolari pentru a continua munca la o navetă spaţială care să poată transporta un echipaj în spaţiu.
Până când va fi gata noua generaţie de navete spaţiale, NASA îşi va transporta astronauţii cu ajutorul navetelor Soiuz, pentru ca