Una dintre caracteristicile politicii autohtone e faptul că e total previzibilă. În sensul în care, dacă există posibilitatea ca un lucru imoral și/sau ilegal să se întâmple, atunci cu siguranță acel lucru se va întâmpla. De dimineață, apreciam că ministrul Muncii, Ioan Botiș, nu-și va da demisia din considerente morale, ci doar în cazul expres în care va fi găsit vreun articol rătăcit de lege (care nu a fost abrogat la timp), care să-l incrimineze.

La doar câteva ore, Ioan Botiș a recunoscut că a făcut ”o greșeală din punct de vedere moral”, dar că își va prezenta demisia doar dacă ”e vorba de un conflict de interese demonstrat în termeni juridici”.

(Pentru cei care, poate, nu cunosc cazul: soția lui Ioan Botiș obține venituri de la o firmă care are sediul în apartamentul personal al ministrului și care a beneficiat de fonduri publice – europene și naționale – pe baza unui proiect avizat de o agenție a Ministerului Muncii).

Așadar, atitudinea domnului Botiș nu e absolut cu nimic diferită de cea a lui Adrian Severin (mă refer la Severin și nu la alt exemplu, pentru că am stabilit, cu altă ocazie, că etalonul nesimțirii în politica autohtonă va purta numele de ”severin” ). Ba chiar, dintr-un anumit punct de vedere, Botiș îl bate pe Severin. Asta pentru că absurdul acestui caz a dobândit o nouă dimensiune după ce domnul ministru anunțat că doamna Botiș va renunța la contractul de consiliere pe care îl are cu agenția în cauză. Păi, domnule Botiș, nu doamna Botiș se află într-o situație de incompatibilitate! Nu doamna Botiș ocupă o funcție publică! Nu este nimic imoral și/sau ilegal (cel puțin teoretic, dacă nu e vorba de un contract fictiv) ca doamna Botiș să acorde consultanță unui ONG. Este imoral și/sau ilegal ca acel ONG să fie finanțat din fonduri publice a căror avizare/aprobare depinde de o agenție aflată în subordinea ministerului. Favorizare