Aproximativ o tonă de alimente va ajunge de Paşti la 90 de familii cu dificultăţi financiare din judeţul Sălaj. Acţiunea face parte dintr-o campanie naţională prin care angajaţii BCR vor dona alimente familiilor nevoiaşe, în cadrul programului Banca de Alimente desfaşurat de Crucea Roşie cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Beneficiarii sunt familii cu o situaţie materială dificilă, din baza de date a Crucii Roşii.
Angajaţii BCR donează familiilor nevoiaşe din Sălaj peste o tonă de alimente, în valoare de 5.480 lei, în cadrul proiectului Banca de Alimente, derulat de Crucea Roşie Română. Acţunea face parte dintr-o campanie la nivel naţional, organizată de BCR cu ocazia Sărbătorilor de Paşti.
Angajaţii donează bani şi bonuri de masă, iar banca dublează suma adunată. Cu banii astfel stânşi, Crucea Roşie cumpără alimente neperisabile - ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuţi şi alte produse alimentare - care sunt distribuite împreună cu voluntarii BCR beneficiarilor.
Voluntarii BCR Sălaj şi cei de la Crucea Roşie s-au întâlnit cu familiile nevoiaşe la sediile BCR din localităţile Sărmăşag, Crasna, Cehu Silvaniei şi Zalău, localităţi în care Crucea Roşie a identificat beneficiarii. Ei au participat la procesul de sortare a alimentelor, le-au impachetat în pachete a câte 12 kilograme fiecare, pe care le-au distribuit apoi direct beneficiarilor.