Reacţii în lanţ Vai ce nenorocire! Scoase la licitaţie?! E posibil?! Şi chiar dacă e posibil, cine credea ca noi, românii, să nu facem nimic?! Mă ia cu ameţeală! Trebuia să facem ceva. Cum e posibil ca statul, televiziunea, ministerul, guvernul, SRI, biserica, armata, Sportul Studenţesc etc. să nu participe la licitaţie?! Nu pot să cred! Vai! Ăstora nu le pasă, domnule, nu le pasă... Vai! Lasă-mă să mă întind, că-mi vine cu leşin. Ohh! ce naţie, ce popor, ce ţară... Lasă-mă să scriu un comentariu! Cum?!
Manuscrisele au fost cumpărate de un român? Nu se poate! Vai ce nenorocit! E posibil?! Şi chiar dacă e posibil, cine credea ca noi, românii, să ajungem în acest hal?! Statul care, vorba aia, ar trebui să fie primul care... Mă ia cu ameţeală! Lasă-mă să mai scriu un comentariu... Cum, au fost furate?! Nu se poate! Vai! Mă sufoc! Lasă-mă să mai scriu unul... Şi uite aşa. Şi iar aşa, până la saţietate...
Te uiţi şi te cruceşti. De unde şi până unde pasiunea asta naţională pentru manuscrisele lui Cioran?! E neclar. Oameni care n-au putut în viaţa lor să citească de la un cap la altul nici măcar un singur volum de Cioran cel mai subţirel, cu aforisme, cinci pe pagină - ţipă ca şi cum tot planul lor de viaţă era să se îngroape în arhiva Cioran şi să fie scoşi de acolo cu picioarele înainte. Ce nevoie aveau de arhiva asta? De ce era atât de important să achiziţioneze România acele manuscrise? Nu zic că nu era. Dar care e punctul lor de vedere? Ce vor? Ce susţin?
Ne pierdem însă timpul cu întrebări retorice. Realitatea este că puţin le pasă. Îşi găsesc, ca de obicei, un motiv să-şi dea cu părerea. De a se afla în treabă agăţându-se de chestiunea zilei. Neavând nimic de spus inteligent, singurul lor mod de a participa la dezbaterea publică e să-şi găsească pretexte de a repeta variaţiuni pe câteva teme standard privind: a) decăderea românilor, b) impot
