„În faţa sau în incinta Ateneului, George Georgescu merită un bronz grandios care să sune, când îl loveşti cu degetul, sonor ca şi sufletul său", spunea George Călinescu, în mottoul cărţii „George Georgescu", semnată de soţia Tutu Georgescu sau Toutou, cum o alinta, în scrisori, cel numit în familie Gogu. De altfel, Toutou, partenera mult devotată, i-a dăruit dirijorului şi o fiică mult iubită, Ioana.

George Georgescu s-a născut la Sulina, la 12 septembrie 1887. Tatăl său, şef de vamă, a câştigat o vioară la loterie, pe numele băiatului, chiar în ziua venirii acestuia pe lume. Părăsit de mamă, crescut de o mamă vitregă pe care nu a putut s-o iubească niciodată din cauza asprimii, copilul şi-a găsit alinare în acea vioară predestinată. Mai târziu a fugit de acasă pentru a se înscrie la Conservator, la clasa de violoncel.

După absolvire, George Georgescu pleacă în Germania, dar, în urma unui accident, renunţă la violoncel şi începe să dirijeze Filarmonica din Berlin sub îndrumarea cunoscutului şef de orchestră Arthur Nikisch. Se întoarce în timpul Primului Război Mondial în România şi va fi, vreme de cinci decenii, director şi dirijor al Filarmonicii, şi, pentru opt ani, în trei etape, director al Operei din Bucureşti.

A devenit celebru pentru concertele şi înregistrările cu „Simfonia a IX-a" de Beethoven, iar sub bagheta sa au cântat cei mai mari solişti ai vremii. De neuitat a rămas concertul cu el la pupitru, George Enescu la vioară şi Pablo Casals la violoncel.

Presa a încercat să-i dezbine pe marii muzicieni, cu titluri de genul „Enescu sau Georgescu?". Însă după ce l-a ascultat dirijându-i „Simfonia I", în noiembrie 1925, Enescu i-a scris: „Pentru a treia oară sau a patra oară în toată viaţa mea de compozitor, am avut adevărata emoţie, nespus de dulce, care o resimte autorul când se simte în fine înţeles şi se vede interpretat cu con