Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O hoaţă care a poftit numai la delicatese s-a ales cu dosar penal

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Pentru că nu a putut rezista bunătăţilor expuse pe rafturile unui supermarket din Reşiţa, o femeie a băgat în geantă toate fineţurile ce i-au făcut cu ochiul. Un singur lucru a omis tânăra: să plătească, fapt pentru care, în locul unei mese îmbelşugate, trebuie să dea socotală în faţa legii.

Daniela F., în vârstă de 25 de ani, s-a gândit că după-amiaza de duminică ar fi potrivită pentru a da o raită prin supermarket. Plimbându-se printre rafturile încărcate de tot felul de bunătăţi, femeia şi-a ales tot ce i-a poftit inima: o bucată de caşcaval, patru batoane de soia, o bucată de şuncă de piept de pui, un pachet de cafea şi trei pachete de brânză rasă. Ca să-şi asigure şi desertul, tânăra a mai băgat în geantă şi două borcane de ciocolată. Şi cum cochetăria este specifică oricărei reprezentante a sexului frumos, hoaţa nu s-a putut abţine nici la raftul de cosmetice, de unde a sustras un deodorant. Odată terminate cumpărăturile, femeia a decis că e momentul să plece, însă, în drum spre ieşire, a uitat să se mai oprească la casa de marcat.

Agenţii de pază ai supermarketului au observat-o şi au alertat imediat jandarmii. În urma celor constatate la faţa locului, aceştia i-au întocmit hoaţei pofticioase dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar toate produsele, în valoare de peste 130 de lei au fost înapoiate reprezentanţilor magazinului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 7 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 7 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 9 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

Informări publice - 21 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
STOICANESCU MARIA anunţă obţinerea Autorizaţie de Construire nr. 4 din 10.01.2025 , eliberată de Primăria Braşov, şi începerea lucrărilor de ,,CONSTRUIRE ÎMPREJMUIRE PE LATURA DE VEST ŞI ÎNLOCUIRE ÎMPREJMUIRE LA STRADĂ, REALIZARE PORŢI DE ACCES, ORG

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 10 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 7 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Ilie Bolojan convoacă CSAT pe 28 sau 31 martie pentru înarmarea României

Gandul acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, de la Bruxelles, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe 28 sau 31 martie. Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns că a semnat documentele de convocare a

Preţurile la cele mai vândute medicamente fără reţetă s-au dublat în ultimul deceniu

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ Cel mai scump produs din topul celor cinci OTC-uri cel mai frecvent cumpărate rămâne Nurofen, care costa 18 lei în 2016 şi a ajuns la 36 de lei în prezent. Medicamentele fără reţetă (OTC) pe care pacienţii români le pun cel mai des în coş au înreg

Vremea

București
acum

vin.

2°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

3°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-5°
vin.

-5°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-3°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

9°/16°