Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii cu dizabilităţi de la ţară au servicii medicale gratuite

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 19 aprilie 2011 ·

Copiii cu dizabilităţi din judeţul Mureş, care provin din mediul rural şi a căror familii au o situaţie materială precară vor beneficia pe viitor de servicii de recuperare şi reabilitare din partea specialiştilor echipei mobile a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş.

Echipa mobilă este formată din logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupaţional, medic pediatru, educator specializat, asistent social care vor oferi sprijin copiilor cu dizabilităţi, părinţilor acestora şi specialiştilor din comunitatea în care se află copiii. Formarea echipei mobile face parte din proiectul „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii”, proiect finanţat prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi implementat în 18 DGASPC-uri din ţară.

În judeţul Mureş, în prima etapă beneficiari vor fi 40 de copii cu dizabilităţi, iar pe viitor numărul propus este de 50. “Am identificat în judeţul Mureş că există zone unde copiii nu au acces la servicii de recuperare şi reabilitare, iar părinţii se confruntă cu probleme financiare. Este vorba de zona de câmpie spre Valea Largă, Sărmaşu, Zau de Câmpie şi zona Sovata, Miercurea Nirajului, Măgherani”, a declarat Deak Elida, director executiv adjunct al DGASPC Mureş.

Intervenţie individualizată

În prezent, echipa mobilă se află în procesul de selecţie şi evaluare a beneficiarilor. Intervenţiile sunt individualizate, fiecare copil în parte, în funcţie de problema medicală, după evaluare va beneficia de o anumită perioadă de tratament. “Sunt servicii de terapie, asistenţă psihopedagogică, consiliere psihologică, intervenţie terapeutică pentru autism şi servicii de asistenţă socială. Dacă vor fi situaţii în care familia nu beneficiază de prestaţii sau este nevoie să fie sprijinită fi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 44 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 51 minute
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 58 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°