Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii de Paşte/ Iată cum încondeiau ouă străbunicile noastre din sudul Moldovei, în urmă cu 100 de ani (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Etnografii gălăţeni au cules informaţii din satele judeţului pentru a reconstitui acest obicei străvechi. Specialiştii susţin că dispariţia meşteşugului încondeierii ouălor, la începutul secolului trecut, a permis conservarea motivelor pictate

GALERIE FOTO AICI

Deoarece femeile din localităţile rurale gălăţene nu mai încondeiază ouă de multă vreme, specialiştii secţiei Cercetare din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" au fost nevoiţi să reconstituie tehnicile acestui meşteşug ajutaţi de documente găsite prin muzee.

"Ceea ce am aflat din documente este că acest meşteşug era practicat cu precădere de anumite femei, mai pricepute, şi acest aspect poate fi o explicaţie a faptului că această îndeletnicire s-a pierdut în timp", ne explică Anişoara Stegaru-Ştefănucă, şefa secţiei Cercetare din cadrul Centrului Cultural.

Ultima femeie-meşter care s-a stins din viaţa acum un secol, se pare că a luat cu ea în mormânt şi multe din tainele încondeiatului oălor.

Din start trebuie spus că nu s-a putut afla cu exactitate cum erau numite pe meleagurile noastre „pictarea ouălor" şi ustensila cu care se realizau migăloasele desene.

„Împistrit, încondeiat sau scris - nu se ştie exact cum se numea procedeul. Înclinăm să credem că se folosea mai des termenul de «scris», pentru că ne aflăm între două zone în care încă se mai încondeiază ouă şi care folosesc acest termen. La fel şi cu beţişorul cu care se încondeiază ouăle - nu ştim cum era denumit - condei, chişiţă sau beţigaş. Sperăm însă să aflăm mai multe după aprofundarea cercetării", povesteşte Anişoara Stegaru.

Ouăle erau atent alese după ce erau aduse din cuibar. Se spune că femeile se uitau la ele în lumina lumânării, iar cele care aveau «bănuţul» erau puse deoparte pentru cloşcă. Celelalte erau folosite la încondeiat.

Motivele fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 26 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 41 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°