Etnografii gălăţeni au cules informaţii din satele judeţului pentru a reconstitui acest obicei străvechi. Specialiştii susţin că dispariţia meşteşugului încondeierii ouălor, la începutul secolului trecut, a permis conservarea motivelor pictate
GALERIE FOTO AICI
Deoarece femeile din localităţile rurale gălăţene nu mai încondeiază ouă de multă vreme, specialiştii secţiei Cercetare din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" au fost nevoiţi să reconstituie tehnicile acestui meşteşug ajutaţi de documente găsite prin muzee.
"Ceea ce am aflat din documente este că acest meşteşug era practicat cu precădere de anumite femei, mai pricepute, şi acest aspect poate fi o explicaţie a faptului că această îndeletnicire s-a pierdut în timp", ne explică Anişoara Stegaru-Ştefănucă, şefa secţiei Cercetare din cadrul Centrului Cultural.
Ultima femeie-meşter care s-a stins din viaţa acum un secol, se pare că a luat cu ea în mormânt şi multe din tainele încondeiatului oălor.
Din start trebuie spus că nu s-a putut afla cu exactitate cum erau numite pe meleagurile noastre „pictarea ouălor" şi ustensila cu care se realizau migăloasele desene.
„Împistrit, încondeiat sau scris - nu se ştie exact cum se numea procedeul. Înclinăm să credem că se folosea mai des termenul de «scris», pentru că ne aflăm între două zone în care încă se mai încondeiază ouă şi care folosesc acest termen. La fel şi cu beţişorul cu care se încondeiază ouăle - nu ştim cum era denumit - condei, chişiţă sau beţigaş. Sperăm însă să aflăm mai multe după aprofundarea cercetării", povesteşte Anişoara Stegaru.
Ouăle erau atent alese după ce erau aduse din cuibar. Se spune că femeile se uitau la ele în lumina lumânării, iar cele care aveau «bănuţul» erau puse deoparte pentru cloşcă. Celelalte erau folosite la încondeiat.
Motivele fo
