Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu omologul său azer Ilham Aliyev posibilitatea participării companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR, la procese de privatizare în România, spunând totodată că intenţia firmei de a intra pe piaţa locală a distribuţiei de carburanţi va menţine "preţurile în frâu. "
Azerii de la SOCAR au declarat recent că intenţia lor este aceea de a ajunge la 300 de benzinării în România într-un interval de 2-3 ani în contextul în care în câteva luni firma va deschide primele 15 puncte de alimentare sub brand propriu în urma unor investiţii de circa 10 milioane de euro.
Deşi azerii au declarat că nu vor veni cu preţuri mult mai mici pentru a-şi face loc pe o piaţă deja împărţită între Petrom, Rompetrol şi Lukoil, şi preşedintele Băsescu, dar şi alte autorităţi cum este cazul Consiliului Concurenţei, cred că o posibilă intrare a Socar ar putea avea efecte pozitive asupra preţului la carburanţi.
"Astăzi am discutat despre alte posibilităţi de participare a firmei SOCAR la dezvoltări economice prin implicarea în procese de privatizare pe care statul român le va declanşa înainte de sfârşitul acestui an. Faptul că o companie de talia SOCAR a început să devină şi un distribuitor de combustibil pe piaţa românească, cu perspectiva extinderii reţelei de distribuţie a carburanţilor către populaţie, este un lucru extrem de important pentru noi, pentru că astfel contribuie la crearea unei concurenţe puternice, care va ţine preţurile în frâu şi pentru populaţie, şi pentru industrie", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax, după convorbirile cu omologul azer şi după convorbirile oficiale ale celor două delegaţii.
Azerii de la SOCAR au mai fost interesaţi de privatizări pe plan local încă de la intrarea lor în România în 2007 spunând că sunt interesaţi atât de preluarea Oltchim, cât şi de achiziţia Arp