Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va lansa, în luna mai, primele proiecte de construcţii de locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), ce vor fi realizate în parteneriat public-privat, a declarat ministrul de resort, Elena Udrea, în cadrul forumului internaţional \"Infrastructura inteligentă în Europa de Sud-Est\", organizat de Forum Invest şi susţinut de Evenimentul zilei. Sursa: Octavian CocoloşSursa: Octavian CocoloşSursa: Octavian Cocoloş
1 /.
"Suntem pregătiţi să lansăm primele proiecte în parteneriat public-privat de construire a unor locuinţe ANL, iar în luna mai vom avea primele proiecte de acest gen", a spus Elena Udrea.
Tot în acest domeniu, ea a precizat că poate fi aplicat un parteneriat public-privat (PPP) şi pentru cartierul eco din Ghencea, acolo unde ministerul poate veni ca participare cu un teren de 100 de ha.
Ministrul Dezvoltării a precizat că aceste proiecte, împreună cu proiectele Casa Radio şi Esplanada, unde ministerul deţine 100 de hectare în zona Unirii, sunt singurele pe care ministerul le poate dezvolta în PPP la ora actuală.
"Am făcut o listă lungă de proiecte în PPP, însă nu am rămas cu niciunul în afara celor enumerate. Canalul Dunăre - Bucureşti e la Ministerul Transporturilor, Spitalul Regional din Drumul Taberei şi centrul de sănătate Ana Aslan au trecut la Ministerul Sănătăţii, iar Canalul de irigaţii din Bărăgan va fi dezvoltat de Ministerul Mediului. Noi rămânem cu proiectele mici sau cu investiţii la care să vină investitori privaţi, în dezvoltarea unor staţiuni turistice", a precizat ministrul dezvoltării.