Patru minori din Sebeş au fost identificaţi de poliţişti ca fiind principalii suspecţi de comiterea unui furt de maşină comis în noaptea de 12/13.04.2011. Adolescenţii, în vârstă de 12, 13, 14, respectiv 17 ani au furat o autoutilitară, pe care ulterior au accidentat-o şi au abandonat-o.
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în seara de marţi, 12.04.2011, tinerii s-au întâlnit în cartierul Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeş, înţelegându-se să sustragă un autoturism, cu care să se plimbe. Astfel, s-au deplasat în parcarea din faţa unui bloc de locuinţe din acelaşi cartier, unde minorul de 17 ani împreună cu cel de 14 ani au forţat geamul portierei stânga al unei autoutilitare, după care, cu o cheie pe care au luat-o din interiorul cabinei, au pornit maşina, pe care minorul de 17 ani a condus-o până în zona parcului Arini din municipiul Sebeş. De acolo, la volan a trecut minorul de 14 ani. Acesta a condus autotuvehiculul până pe strada Decebal din localitatea Petreşti, unde a pierdut controlul asupra autoutilitarei şi s-a răsturnat.
Cei patru minori au fugit de la locul accidentului, abandonând maşina, care a fost găsită în data de 13.04.2011. Faţă de minorul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba, urmând să fie prezentat, marţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Oamenii legii continuă cercetările.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=22205
Patru minori din Sebeş au fost identificaţi de poliţişti ca fiind principalii suspecţi de comiterea unui furt de maşină comis în noaptea de 12/13.04.2011. Adolescenţii,