PwC: Pentru aceasta avem nevoie de infrastructură, de amânarea plăţii TVA la import
Pârvan: Este realizabil, dar problema este cum ajungem până la Portul Constanţa, nu avem infrastructură
România are potenţial de a deveni una dintre rutele comerciale majore în viitor, prin intermediul Portului Constanţa, dar este nevoie de unele modificări legislative, printre care amânarea plăţii TVA la import pentru toate companiile, indiferent de cuantumul importurilor, potrivit PwC. "România are potenţial de a deveni, prin intermediul Portului Constanţa, principala poartă de intrare a bunurilor provenind din Estul Asiei şi Orientul Mijlociu către Europa Centrală şi de Est, şi astfel de a ajunge una dintre rutele comerciale majore din viitor. Dar pentru a-şi maximiza avantajele geografice competitive, în afară de îmbunătăţirea infrastructurii, România trebuie să implementeze câteva modificări legislative esenţiale, care ar transforma-o într-o destinaţie ideală pentru importurile europene. Mă refer în principal la amânarea plăţii TVA la import pentru toate companiile, indiferent de cuantumul importurilor, la implementarea sistemului reprezentării fiscale globale şi la facilităţi vamale precum Agentul Economic Autorizat", a declarat, într-un comunicat, Peter de Ruiter, partener, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.
Reprezentantul firmei de consultanţă şi audit apreciază că transportatorii şi companiile logistice vor trebui să se adapteze schimbărilor în dinamica rutelor comerciale pentru a putea să-şi valorifice la maximum oportunităţile de profit. "Companiile care îşi vor adapta strategia din perspectiva modificărilor dinamicii schimburilor comerciale internaţionale din următorii 20 de ani vor avea avantaje competitive semnificative pe această piaţă puternic interconectată. Avantajul "primului venit" va fi unul consider