După Revoluţie, scriitorii Mircea Cărtărescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Tatiana Niculescu Bran, alături de regizorii Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban, Radu Alexandru Nica şi Radu Afrim au abordat problematica religiosului, în romanele şi, respectiv, spectacolele lor de teatru. Artiştii au reflectat în lucrările lor şi parcursul căutării divinităţii, dar şi strigătul de neputinţă al necredinţei. Printre artiştii plastici care au ales după 1989 tematica religioasă se află Sorin Dumitrescu, Marian şi Victoria Zidaru sau, mai nou, Alexandru Rădvan.

„În anii '80, elementele creştine şi referinţele religioase erau vânate de cenzură şi scoase din manuscrisele acelora dintre scriitorii noştri care se încăpăţânau să le folosească. Dar, dacă scriitorul refuza compromisul, până la urmă, într-un fel sau altul, reuşea să-şi publice volumul", apreciază criticul Daniel Cristea-Enache, dând exemplu „Urcarea muntelui" de Ileana Mălăncioiu, apărut în 1985, „care musteşte de referinţe religioase, ca şi de aluzii anticeauşiste aproape transparente". După 1990, odată cu dispariţia cenzurii, temele religioase au putut fi abordate în toată libertatea şi, potrivit criticului, ele au fost exploatate abundent, după cum, la capătul celălalt al spectrului tematic, sexualitatea a inundat din interior paginile cărţilor.

„Pe acest fundal, s-au detaşat câţiva prozatori pentru care religiosul, spiritualul şi metafizicul fac parte din structura intimă a gândirii şi expresiei lor. Acestea nu sunt simple teme ori aspecte, ci elemente constitutive şi în scrisul lui Dan Stanca (practic, în toate romanele lui), şi în cel al lui Mircea Cărtărescu («Orbitor»), şi în cel al lui Petru Cimpoeşu («Povestea Marelui Brigand», «Simion liftnicul»)", explică Daniel Cristea-Enache .

În fine, extrem de interesantă este deplasarea unor poeţi din ultima generaţie, aceea turbulentă şi anarhistă a „m