Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM, sprint spre titlul cu numărul şase

Publicat in Romania Libera, marți 19 aprilie 2011 ·

Echipa de pe litoral s-a distanţat de urmăritoare şi poate aborda cu încredere ultimele şapte etape

ale Ligii Naţionale.

Echipa de handbal masculin HCM Constanţa este singura din Liga Naţională care are o constanţă în rezultate şi în organizare, permiţându-şi astfel să abordeze în fiecare an titlul competiţiei. Chiar dacă în prima parte a sezonului echipa de pe litoral a avut parte de câteva sincope, acestea au fost cauzate de programul încărcat, dar mai ales de schimbările de pe banca tehnică. De la venirea în funcţia de antrenor a lui Ion Crăciun, această situaţie s-a schimbat, iar HCM a intrat pe făgaşul normal.

La capătul a 19 etape disputate din actualul sezon, HCM Constanţa se află în fruntea ierarhiei cu un avans de trei puncte faţă de urmăritoarele HC Odorhei şi HC UCM Caraş-Severin. În condiţiile în care mai sunt de jucat doar şapte etape până la finalul sezonului, HCM este favorită certă la titlul naţional. Acesta ar fi al şaselea pentru constănţeni, al doilea consecutiv. Calculele hârtiei, valoarea lotului şi constanţa menţionată mai sus nu reprezintă însă motiv de linişte pentru Crăciun şi elevii săi. „Mai sunt puse în joc 14 puncte şi nu trebuie să ne considerăm campioni încă de pe acum. Orice joc este decisiv şi trebuie tratat cu seriozitate, chiar dacă adversarul nu este unul puternic. Tocmai această lejeritate care poate să apară ne poate dăuna. Avem nevoie să rămânem concentraţi până în momentul în care avem asigurat titlul din punct de vedere matematic", a declarat Ion Crăciun, antrenorul formaţiei de la malul mării.

HCM mai are de jucat partide foarte grele în acest final de sezon. Primele două sunt programate chiar în următoarele etape. Echipa de pe litoral evoluează în runda următoare contra celor de la Ştiinţa Bacău, pentru ca apoi să se deplaseze pe terenul celor de la Caraş-Severin pentru o partidă care poate decide

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 2 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum o ora
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 5 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 13 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 6 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Horoscop 17 iunie 2025. Racul primește vești bune, iar Leul trebuie să fie atent la bani

Mediafax acum 2 ore
Horoscop Berbec Ai tendința să fii impulsiv în luarea deciziilor, dar azi e important să analizezi cu calm. Ești în centrul atenției, dar grija față de cei dragi îți va aduce echilibru. Horoscop Taur Treci printr-o perioadă de consolidare emoțională

Al Pacino, primul star de la Hoolywood primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea

Adevarul acum 4 ore
Al Pacino a devenit primul star de la Hollywood primit în audiență de Papa Leon al XIV-lea, într-o întâlnire simbolică desfășurată la Vatican, unde s-a discutat despre valori comune precum familia, compasiunea și moștenirea culturală.

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

16°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°