Fidel Castro a confirmat că renunţă la conducerea Partidului Comunist Cubanez (PCC), cerând să plece din comitetul central, într-un articol publicat marţi în presa oficială.
“Raul (Castro) ştie că nu voi accepta nicio responsabilitate în cadrul partidului“, a declarat el într-un text publicat pe site-ul Cubadebate.cu pentru a explica absenţa sa din noul comitet central al PCC ales luni, la cel de-al şaselea congres al partidului, informează Mediafax.
Al şaselea congres al Partidului Comunist Cubanez (PCC, partid unic) a aprobat programul de reforme şi deschiderea propuse de preşedintele Raul Castro pentru a “rectifica” modelul socialist în vigoare de jumătate de secol, potrivit documentelor oficiale publicate luni.
Cei 1.000 de delegaţi ai congresului au votat în şedinţă plenară proiectul, care cuprinde aproximativ 300 de măsuri care se referă la deschiderea sectorului privat, reducerea locurilor de muncă în sectorul public, scăderea subvenţiilor de la stat, formele de autogestionare a întreprinderilor, impozite şi descentralizarea aparatului de stat. Deschis sâmbătă, congresul PCC şi-a ales, de asemenea, conducerea.
Rezultatul acestui scrutin şi detaliile despre măsurile aprobate ar urma să fie prezentate marţi la închiderea congresului.
Fidel Castro i-a cedat conducerea PCC fratelui său, Raul, căruia i-a transmis deja atributele prezidenţiale, în 2006, din motive de sănătate. Fidel Castro, în vârstă de 84 de ani, a fost prim-secretar al comitetului central al PCC de la înfiinţarea partidului, în 1965.
Fidel Castro a confirmat că renunţă la conducerea Partidului Comunist Cubanez (PCC), cerând să plece din comitetul central, într-un articol publicat marţi în presa oficială.
“Raul (Castro) ştie că nu voi accepta nicio responsabilitate în cadrul partidului“, a declarat el într-un text publicat pe site-ul Cubadebate.cu pentru a ex