Autorităţile ungare au informat Ambasada României la Budapesta că cetăţeanul român Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi în faţa instanţei în vederea luării unei decizii privind extrădarea în România, au informat reprezentanţii Ministerul Afacerilor Externe.
Directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Dorin Mircea, a mai declarat că misiunile României la Budapesta şi Szeget au fost contactate de membrii familiei acestuia în vederea obţinerii de informaţii şi pentru realizarea unei comunicări directe cu persoana reţinută. Solicitările nu pot fi însă soluţionate până când instanţa competentă nu se va pronunţa, a menţionat Doris Mircea.
Dinel Staicu era căutat de oamenii legii după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea cu cinci milioane de euro a Băncii Internaţionale a Religiilor. În ianuarie, omul de afaceri a făcut însă o cerere de schimbare a numelui din Dinel Staicu în Dinel Nuţu, după numele soţiei sale, Lenuţa Nuţu. Pe 1 aprilie, omul de afaceri şi-a ridicat cartea de identitate pe noul nume, existând informaţii că acesta ar fi părăsit România pe 3 aprilie, cu doar o zi înainte de a fi condamnat definitiv la închisoare. Autorităţile au fost informate de schimbarea de nume abia miercuri, 6 aprilie, după ce, la cererea jurnaliştilor, au cerut informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date. Autorităţile au fost nevoite să schimbe mandatul de arestare emis pe numele Dinel Staicu. Afaceristul a fost dat în urmărire internaţională din 7 aprilie. Pe numele său a fost emis un mandat european de arestare, pus în aplicare prin Interpol.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care a decis ca Staicu să îşi petreacă următorii şapte ani după gratii, decizia este definitivă, executorie şi nu mai există o altă cale de atac. Magistraţii au luat decizia de a-l condamna