Deşi are doar 3 milioane de lei, buget aprobat de CGMB pentru întreaga lucrare, Primăria Capitalei intenţionează să cheltuiască 8,5 milioane de euro doar pentru servicii de supervizare a investiţiei Penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel- Autostrada Bucureşti- Piteşti. Licitaţia se va organiza pe 24 mai, iar durata contractului este de 84 de luni de la data atribuirii.
Potrivit anunţului publicat pe site-ul guvernamental, firma care va câştiga licitaţia va trebui să supervizeze atât proiectarea, cât şi construcţia lucrărilor la Penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti. După cum reiese din caietul de sarcini, "obiectivul major este de a asista municipalitatea în implementarea cu succes a proiectului atât din punct de vedere al duratei, cât şi a încadrării în bugetul aprobat, în condiţiile asigurării standardelor de calitate".
În sarcina firmei câştigătoare va cădea "revizuirea planurilor şi bugetului pentru implementarea proiectului, elaborarea şi implementarea unui sistem şi set de proceduri pentru identificarea şi stabilirea costurilor, în special de natura celor privind forţa de muncă, verificarea programului lunar de execuţie şi asigurarea serviciilor de supervizare în perioada de garanţie acordată lucrărilor".
Valoarea contractului de supervizare este de minimum 14,42 milioane lei fără TVA şi poate fi majorată la 28,42 milioane lei tot fără TVA, adică echivalentul a aproximativ 35,2 milioane lei cu TVA.
Lucrările de construcţii la Penetraţia Splaiul Independenţei- Ciurel- Autostrada Bucureşti- Piteşti au început anul trecut. Pentru executarea acestor lucrări, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un buget de 3 milioane de lei. Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, numai facturile "care sunt adunate la primărie în ianuarie, februarie, martie sunt de aproximativ 16 milioane d