Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria americană aruncă la pământ bursele (Le Figaro)

Publicat in rfi, marți 19 aprilie 2011 ·

„Euro forte a revenit” (Le Monde). „Este deja o tendinţă grea” (Quest-France). „Populiştii iau cu asalt euro” (Le Temps). „Veniturile de aur ale celor care s-au retras din politică” (France-Soir). „25 de ani după Lecţiile Cernobîlului” (La Croix).

Presa europeană scrie despre criza datoriei publice din SUA şi despre întărirea monedei comune euro.

Le Figaro constată că „Datoria americană aruncă la pământ bursele. Starea finanţelor publice de peste Atlantic, dar şi din Europa, suscită mare nelinişte”, consideră cotidianul conservator.

În același timp, Le Monde constată că „Euro forte a revenit”. Este titlul editorialului din marele cotidian francez de seară: „Considerată muribundă de un an încoace, moneda unică europeană îşi ia acum revanşa. Desigur, vigoarea se jenează, exporturile Vechiului Continent care suferă de pe urma lipsei de competitivitate. Dar acest lucru prezintă şi avantajul atenuării creşterii preţului la petrol şi permite autorităţilor monetare să strângă şi mai mult nivelul dobânzilor. Dezbaterea dintre partizanii şi adversarii unei monede unice europene puternice nu este nouă. Ce este nou, este contextul în care are loc această apreciere a monedei comune: zona euro nu este încă în forma ei cea mai bună, la un an de la declanşarea crizei datoriilor suverane care i-au pus în pericol coeziunea, ca niciodată. Forţa monedei comune dă dreptate celor ca Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, care declară de câteva luni încoace că nu uniunea monetară are vreo problemă ci doar anumite ţări. Din acest punct de vedere, întărirea monedei unice euro demonstrează că investitorii care operează pe pieţele de schimb nu mai pariază pe dispariţia sa”.

Ziarele continuă să scrie despre progresia extraordinară a naţionaliştilor finlandezi la alegerile parlamentare.

„Este deja o tendinţă grea”, se arătă în editorialul

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 23 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°