Ieri, edilul constănţean, Radu Mazăre, le-a povestit colegilor lui consilieri despre intenţia pe care o are pentru următoarea perioadă în vederea economisirii de energie termică pe viitor, aceea de a construi un nou CET
Pentru o astfel de investiţie pe termen lung, ar fi nevoie de aproximativ 100 de milioane de euro, bani pe care municipalitatea ar vrea să-i împrumute de la Banca Europeană Regională de Dezvoltare. Consilierii locali constănţeni s-au reunit ieri în şedinţă extraordinară pentru a vota preţul mărit la gigacalorie, ca urmare a deciziei primite de la ANRE, decizie care li se va aplica retroactiv constănţenilor. Astfel, în factura de pe luna aprilie se va regăsi preţul mărit al gigacaloriei, de la 150 de lei, cât era până acum, la 170 de lei, tarif care se va aplica de acum înainte. Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii locali în unanimitate, singurul care a avut obiecţie, favorabilă şi pentru primar, a fost cea a liberalului Victor Manea, care a spus că nu i se pare normală această creştere. Văzându-se susţinut chiar şi de colegii săi liberali, acum parteneri de Uniune, Mazăre a spus că deja a fost înaintată o contestaţie a acestei decizii de mărire a preţului gigacaloriei şi că dacă aceasta va fi respinsă, se va merge pe calea justiţiei. „ANRE a aprobat, iar preţul va fi facturat. Constănţenii vor trebui să plătească preţul mărit. Dacă în instanţă vom avea câştig de cauză o să dăm banii înapoi constănţenilor, deduşi din facturile următoare. Sincer, nu cred că vom avea şanse", a spus Mazăre. Realizarea studiului de fezabilitate, anulat din lipsă de bani Acesta nu a ratat ocazia de a-şi prezenta un proiect de anvergură pentru municipalitate, pe care ar vrea să-l dezvolte cu bani împrumutaţi de la BERD. Edilul le-a spus colegilor săi că ar vrea să ridice un nou CET. „Lucrăm la o idee de a găsi o modalitate alternativă de furnizare a agen