Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codrin Ştefănescu şi-a anunţat demisia din PRM înainte să fie dat afară de C.V.Tudor

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 aprilie 2011 · ·

Vicepreşedintele PRM Codrin Ştefănescu a anunţat că a demisionat din PRM şi, implicit, din toate funcţiile deţinute în acest partid, în timp ce liderul formaţiunii Corneliu Vadim Tudor a afirmat că el i-a transmis acestuia să plece până nu îl dă afară, relatează Mediafax.

"Şi-a dat demisia înainte să-l dau eu afară. A fost avertizat să plece pentru că era insuportabilă prezenţa lui. Codrin Ştefănescu este un om bolnav mintal care periodic, o dată la două trei luni, se duce la o clinică de la Lyon să se trateze. Şi, i-am spus cu toată consideraţia faţă de un om în suferinţă, să-şi vadă de sănătate. Dar el s-a ţinut de intrigi şi de bârfe. El dădea sms-uri otrăvite la colaboratorii mei şi la membrii familiei mele. El a făcut nişte lucruri care nu s-au mai făcut în România niciodată. Eu am avut eleganţa să-i transmit să plece până nu-l dau eu afară, cum a mai fost dat o dată afară, în anul 2002, după care s-a dus pe la vreo patru partide. Asta-i cu Codrin Ştefănescu. Şi care era un cal troian al lui Adrian Năstase şi al PSD pe lângă mine. (...) A dat sms-uri acum 6-7 luni că a murit Vadim Tudor, că am făcut infarct şi că am decedat. Şi a dat la fraţii şi la surorile mele. Şi a dat la vechii mei colaboratori. Şi iniţial am crezut că e de la Noua Dreaptă", a declarat Corneliu Vadim Tudor.

La rândul lui, Codrin Ştefănescu a dat un comunicat prin care anunţa că a demisionat din PRM şi implicit din toate funcţiile deţinute în cadrul acestui partid.

"Reconfirm faptul că rămân pentru totdeauna un adversar declarat al PDL, al camarilei grupate în jurul lui Traian Băsescu, precum şi al structurilor de tip mafiot care, practic, coordonează astăzi, prin Guvern, genocidul social, economic si cultural", a precizat Codrin Ştefănescu, potrivit sursei citate.

Codrin Ştefănescu a fost exclus din PRM în anul 2001. El a activat în PSD şi PC, apoi a revenit în PRM,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°