Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul acorda subventii de pana la 3.700 de euro celor care-si iau masini electrice, mai putin decat promisese initial

Publicat in HotNews, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Cei care isi iau masini electrice vor primi facilitati de pana la 3.700 de euro din pretul vehiculului, a anuntat Ministerul Mediului, dupa ce ordonanta a fost aprobata in sedinta de Guvern. Facilitatile pentru cei care isi iau hibride sunt la jumatate in comparatie cu cele pentru masinile electrice, iar aceste vehicule vor putea fi achizitionate si prin programul Rabla unde se vor acorda doua tichete pentru cei care vor sa-si ia hibride si patru, pentru cei care isi iau electrice. Ministrul Borbely promitea zilele trecute ca facilitatile vor ajunge la maxim 5.000 de euro, insa iata ca in lege sunt cu 25% mai mici.

Persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice care predau spre casare autovehicule uzate in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, beneficiaza, pentru anul 2011, de un numar de pana la 4 tichete valorice, astfel: a) 2 tichete valorice pentru achizitionarea unui autovehicul hibrid, in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat; b) 4 tichete valorice pentru achizitionarea unui autovehicul electric, in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat. Persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice care nu caseaza autovehicule uzate, dar care achizitioneaza autovehicule hibrid sau electrice beneficiaza de: a) o reducere de 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro din pretul de comercializare a autovehiculului hibrid achizitionat; b) o reducere de 20%, dar nu mai mult de 3.700 de euro, din pretul de comercializare a autovehiculului electric achizitionat.

Ministrul Mediului declara pe 6 aprilie ca institutiile publice care isi vor lua masini electrice prin Programul Rabla vor beneficia de o prima de casare de 5.300 de euro, de sase ori mai mare decat cea standard. Pentru institutiile care isi vor lua masini electrice - insa nu prin

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 54 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 37 minute
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 3 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 25 minute
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°