Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schwarzenegger ar putea candida pentru preşedinţia Uniunii Europene

Publicat in Cotidianul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Arnold Schwarzenegger, care a trecut, deja, cu succes de la filme de acţiune hollywoodiene la postul de guvernator al Californiei, ar putea candida la preşedinţia Uniunii Europene (UE), a anunţat marţi presa americană.

Schwarzenegger, în vârstă de 63 de ani, fost Mister Univers, de origine austriacă, se gândeşte la viitorul său politic, iar anturajul său l-a sfătuit să revină în Europa, pentru a candida la preşedinţia Uniunii, potrivit revistei Newsweek.

"În următorii ani, Uniunea va trebui să îşi găsească un preşedinte de mai mare anvergură, cineva capabil să unifice Europa", a declarat, pentru revistă, Terry Tamminen, fostul şef de cabinet al lui Schwarzenegger.

"Francezii nu vor un german, germanii nu vor un italian. Vor alege, mai degrabă, un european plecat în Statele Unite, resuscitând viziunea unui Washington sau a unui Jefferson, pentru o Europă unită" , a adăugat Tamminen, fără să dea în mod explicit numele fostului guvernator american.

După două mandate la conducerea Californiei, au apărut o serie de zvonuri cu privire la viitorul politic sau cinematografic al "Governatorului".

Un lucru este sigur. El nu poate candida la preşedinţia Statelor Unite, rezervată doar persoanelor care s-au născut pe teritoriul american. Ideea nu i-ar displăcea nici premierului britanic, David Cameron, care a glumit, împreună cu Schwarzenegger, asupra acestui subiect, în cadrul unei recente vizite la Londra.

"Va fi nevoie să schimbăm Constituţia (americană), să puteţi candida (la preşedinţie). Este exact ceea ce vom face", i-ar fi spus el.

Între timp, Arnold Schwarzenegger va reveni pe ecrane. La începutul lui aprilie, el a prezentat, la Cannes, "The Governator", un desen animat care-l înfăţişează ca supererou, realizat în colaborare cu Stan Lee, creatorul Hulk, Thor, Spiderman şi altor X-Men.

Arnold Schwarzenegger, care a trecut, deja

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 48 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 42 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum 48 minute
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 26 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 56 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°