În primele două zile, Fiscul braşovean a primit deja 21 de solicitări de eşalonare a datoriilor
13.000 de contribuabili braşoveni îşi pot eşalona pe cinci ani datoriile acumulate faţă de bugetul statului, ne-a declarat, ieri, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, Dumitru Ion-Dumitrescu (foto). Ordonanţa 29/2011 a Guvernului României prevede că şi persoanele fizice cu datorii mai mari de 500 de lei îşi pot eşalona la plată debitul, în timp ce în cazul persoanelor juridice suma minimă care poate fi eşalonată la plată este de 1.500 de lei.
Cei 13.000 de contribuabili care îşi pot eşalona datoriile au acumulat un debit de aproximativ 175 de milioane de lei (aproximativ 42,90 milioane de euro). La Braşov, în primele două zile de când ordonanţa este aplicabilă, au fost primite 21 de solicitări de eşalonare la plată a datoriilor bugetare.
Condiţii pentru aprobarea eşalonării
n Solicitanţii nu trebuie să fie în insolvenţă sau în procedură de dizolvare. O altă condiţie este ca firmele să depună toate declaraţiile fiscale până în momentul în care solicită eşalonarea.
n Firmele au obligaţia ca pe perioada eşalonării să achite datoriile curente. În ceea ce priveşte datoriile vechi, pe perioada eşalonării se vor calcula doar dobânzi, fără a se mai plăti şi penalităţi de întârziere.
n Se vor putea eşalona şi obligaţiile declarate la administraţiile fiscale, precum contribuţiile de asigurări sociale, impozitul pe profit, pe venit sau pe chirii şi accizele.
n Firmele trebuie să constituie garanţii reale sau prin scrisori de garanţie bancară. Garanţia depinde de suma eşalonată. Astfel, pentru o perioadă de eşalonare mai mare de un an, garanţia reală trebuie să reprezinte între 10% şi 40% din valoarea sumei eşalonate.
n Nu sunt necesare garanţii pentru sume eşalonate mai mici de 5.000 lei (în cazul pe