Capra neagră, ursul brun şi cerbul carpatin au devenit redute ale unei bătălii politice duse în Parlament prin intermediul unei legi care reglementează modalitatea de atribuire în administrare a fondurilor cinegetice. Camera Deputaţilor a adoptat ieri, cu 254 de voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, act normativ făcut minge de ping-pong între PDL şi PSD.
Istoria vânătorii în România se prezintă cam în felul următor: până în 2006, fondurile cinegetice erau atribuite din zece în zece ani, pentru administrare, asociaţiilor de vânători, grupate în tradiţionala Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) şi Romsilva. În 2006, Gheorghe Flutur, pe atunci ministru liberal al Agriculturii, a modificat Legea vânătorii şi modul de atribuire a fondurilor de vânătoare, favorizând asociaţii nou-înfiinţate care nu făceau parte din AGVPS, ci aveau reguli proprii de funcţionare. În 2010, Ordonanţa 102, act normativ aflat pe ordinea de zi a Parlamentului şi negociat între Ministerul Mediului şi AGVPS, permitea scoaterea la licitaţie a unei părţi a fondurilor de vânătoare, nemaifiind atribuite gestionarului tradiţional (AGVPS) decât într-o anumită proporţie. Elaborarea ordonanţei a avut puternice implicaţii politice, majoritatea politicienilor fiind vânători şi făcând parte din AGVPS, chiar cu funcţii de conducere. Astfel, Ordonanţa în forma iniţială a fost agreată de PDL, UDMR şi PSD. Numai că în momentul dezbaterii parlamentare din comisiile de specialitate PDL s-a sucit şi a forţat mărirea suprafeţelor care pot fi scoase la licitaţie. PSD şi PNL arată cu degetul spre pedelişti, acuzându-i că vor să favorizeze asociaţii care vor prăda fondurile cinegetice, asociaţii care au legăt
