Abia au pășit pe plaja de la Albena primii turiști străini, în cazul de față 80 de germani, că autoritățile și hotelierii bulgari au început să își facă socotelile pentru sezonul de iarnă.
La o masă rotundă organizată astăzi de Ministerul Economiei, Energiei și Turismului din Bulgaria, eveniment la care au participat atât autorități ale statului cât și experți în turism și oameni de afaceri cu activități în turism, au fost prezentate rezultatele sezonului trecut și au fost stabilite principalele ținte pentru viitorul sezon de iarnă.
Conform oficialilor bulgari, iarna trecută au vizitat stațiunile de iarnă bulgare 412.641 turiști străini care au generat venituri de 204 milioane de euro. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost greci (172.845 persoane) și români - nu mai puțin de 113.110 persoane, în creștere cu 9,3% față de sezonul de iarnă 2009-2010.
Pentru sezonul următor au fost programate investiții importante în special în domeniul tehnic (zăpadă artificială, iluminarea pârtiilor, instalații de transport pe cablu, etc.) dar și în cel al competițiilor sportive generatoare de vizitatori. Astfel, după ce, anul trecut Bansko a găzduit o etapă a Cupei Mondiale la Schi, pentru iarna următoare își va depune candidatura și stațiunea Pamporovo.