Steaua mai poate lupta pentru un loc de Liga Campionilor pâna la finalul sezonului, dar va avea viaţă grea în preliminariile competiţiei, în cadrul cărora nu va mai fi cap de serie.
"Roş-albaştrii" au rămas fără sezonul 2005-2006, în clasamentul coeficienţilor UEFA, cel în care s-au calificat în semifinalele Cupei UEFA, şi au ajuns pe locul 67 în Europa.
Această poziţie nu îi mai asigură Stelei statutul de cap de serie în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, în care va avea parte de adversari mult mai dificili ca până acum, potrivit ziare.com.
Astfel, în turul trei preliminar, Steaua poate întâlni echipe precum Dinamo Kiev, Panathinaikos Atena, Fenerbahce Istanbul, Benfica Lisabona sau Twente Enschede.
Situaţia se poate complica şi mai mult în cazul unei calificari în play-off, când în întâmpinarea Stelei ar putea veni echipe mult mai puternice, precum Olympique Lyon, Bayern Munchen sau Villarreal.
În schimb, "roş-albaştrii" vor fi în continuare capi de serie în Europa League, indiferent de turul în care vor intra în competiţie.
Cu şapte etape înaintea finalului de sezon, Steaua este pe locul patru în Liga I, la 7 puncte distanţă de ocupanta primului loc, Oţelul Galaţi.
Steaua mai poate lupta pentru un loc de Liga Campionilor pâna la finalul sezonului, dar va avea viaţă grea în preliminariile competiţiei, în cadrul cărora nu va mai fi cap de serie.
"Roş-albaştrii" au rămas fără sezonul 2005-2006, în clasamentul coeficienţilor UEFA, cel în care s-au calificat în semifinalele Cupei UEFA, şi au ajuns pe locul 67 în Europa.
Această poziţie nu îi mai asigură Stelei statutul de cap de serie în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, în care va avea parte de adversari mult mai dificili ca până acum, potrivit ziare.com.
Astfel, în turul trei preliminar, Steaua poate întâlni echipe precum Dinamo Kiev, Panathina