Apropierea Sărbătorilor Pascale, moment aşteptat de întreaga suflare creştină, va fi marcată şi în acest an prin manifestări religioase la lăcaşurile de cult existente în judeţul Mureş. Ca în fiecare an, jandarmii mureşeni vor fi prezenţi în zonele imediat apropiate acestor lăcaşuri pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice. „La nivelul judeţului nostru, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş şi Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura aceste măsuri în sistem integrat împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi în cooperare cu efective ale Poliţiei Locale Târgu-Mureş, pe parcursul a două zile la un număr de 51 biserici, ce se află în municipiul Târgu-Mureş, Sighişoara, Reghin, Târnăveni, oraşul Luduş şi Iernut cu un efectiv de peste 60 de subofiţeri jandarmi operativi”, a declarat mr. Manea Daniel, ofiţer de relaţii publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş.
Apropierea Sărbătorilor Pascale, moment aşteptat de întreaga suflare creştină, va fi marcată şi în acest an prin manifestări religioase la lăcaşurile de cult existente în judeţul Mureş. Ca în fiecare an, jandarmii mureşeni vor fi prezenţi în zonele imediat apropiate acestor lăcaşuri pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice. „La nivelul judeţului nostru, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş şi Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura aceste măsuri în sistem integrat împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi în cooperare cu efective ale Poliţiei Locale Târgu-Mureş, pe parcursul a două zile la un număr de 51 biserici, ce se află în municipiul Târgu-Mureş, Sighişoara, Reghin, Târnăveni, oraşul Luduş şi Iernut cu un efectiv de peste 60 de subofiţeri jandarmi operativi”, a declarat mr. Manea Daniel, ofiţer de relaţii publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean