Un proiect finanțat din fonduri europene își propune dezvoltarea unei comunități de antreprenori și manageri de pensiuni turistice care să beneficieze de instruire, informare și consultanță pentru a-și dezvolta afacerile. Intitulat „Întreprinzători în turism – Pensiuni în România”, proiectul urmărește să crească potențialul turistic și capacitatea de a atrage turiști, români sau străini.
Acesta beneficiază de un buget total de aproximativ 5 milioane de euro și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
„Întreprinzători în turism – Pensiuni în România” este implementat de Fundația Natională a Tinerilor Manageri - FNTM (www.fntm.ro), în calitate de lider al consorțiului, în parteneriat cu organizațiile: Asociación Agraria de Jóvenes Agricultores de Almeria – ASAJA (www.asajaalmeria.es) și Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural – ANTREC (www.antrec.ro). proiect este construit pornind de la două realități: doar 6% din turismul românesc este reprezentat de turismul de pensiune. Iar, la nivel rural, acolo unde potențialul este foarte mare, există o lipsă acută de cunoștințe financiare, de management sau marketing”, spune Valentin Miron, managerul proiectului și vicepreședinte al FNTM.
“Acest
Astfel, obiectivele proiectului sunt structurate în jurul unor direcții de acțiune principale:
1. Cercetare: studiile de piață ce se vor realiza în fiecare regiune de dezvoltare identifică oportunități de afaceri și determină direcțiile strategice pentru turismul de pensiune. De asemenea, vor avea loc studii calitative și cantitative pe eșantioane reprezentative de turiști români și străini, pentru a determina cererea de servicii.
2. Instruire: dezvoltarea abilităților manageriale și facilitarea planificării, conducerii și promovării adecvate a afacerilo