Secretarul de stat în ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu, a preluat ca interimar şefia Ministerului Muncii, după ce, ieri dimineaţă, Ioan Nelu Botiş a anunţat că s-a decis să demisioneze, cerându-şI scuze pentru "întârziere”. Botiş a spus că decizia demisiei a fost luată de marţi, dar că a aşteptat revenirea în ţară a lui Traian Băsescu, care era plecat într-o vizită de lucru. "În primul rând am dorit să-mi exprim scuzele pentru faptul că am întarziat o zi în ceea ce priveşte anunţarea demisiei mele. Doresc să fac precizarea că ieri am ţinut să-l informez pe primul-ministru asupra intenţiilor mele de a demisiona şi de asemenea am făcut o informare pentru dl preşedinte Traian Băsescu, domnia sa fiind plecat în Azerbaidjan nu am avut ocazia decât după-amiază să lămuresc această situaţie. În consecinţă, astăzi îmi prezint demisia. La baza demisiei stau motive de moralitate, condider că e o demisie de onoare, îmi cer scuze cetăţenilor. În calitate de ministru sunt conştient că am creat o posibilă interpretare a activităţilor pe care soţia mea le-a desfăşurat ca angajat al asociaţiei Parteneriat Euroactiv", a spus ministrul demisionar într-o declaraţie de presă.
Botiş le-a cerut scuze şI cetăţenilor municipiului Bistriţa, celor care l-au susţinut şi celor care i-au acordat încredere şi care au avut "dezamăgiri în legătură cu ultimele întâmplări" din "viaţa" sa ca ministru.
Premierul Boc a anunţat, după ce Botiş şi-a luat adio de la colegii din Guvern, că pentru Ministerul Muncii are "în analiză" mai multe nume şi că va face nominalizarea zilele următoare, după ce se va consulta cu partidul şi cu preşedintele Băsescu. "Voi face cunoscută decizia după ce mă voi consulta atât în partid, cât şi cu şeful statului în vederea nominalizării şi după aceea, evident, vom face această propunere. În acest moment, daţi-mi voie să nu avansez niciun fel de nume.