La începutul anilor '50, satul Răchiţele din judeţul Cluj, locul de baştină al premierului Emil Boc, a fost scena unor lupte sângeroase între comunişti şi partizanii care li se împotriveau. În emisiunea „Dezbaterile RL" moderată de Sabina Fati, istoricul Marius Oprea a reamintit povestea lui Teodor Şuşman, fost primar al satului care a fost omorât de comuniştii conduşi de fratele bunicului lui Emil Boc.
„Fratele bunicului lui Boc a fost primul primar comunist al comunei Răchiţele. El i-a vânat pe partizani, cu potere. Teodor Şuşman l-a omorât. Apoi comuniştii l-au omorât pe unul dintre copii lui Şuşman, altor doi li s-a dat foc într-o şură. Şuşman a fost executat şi el tot într-o şură, Securitatea a deschis focul", a povestit Marius Oprea.
Echipa coordonată de Oprea a deshumat anul trecut rămăşiţele luptătorului anticomunist Teodor Şuşman. Vărul lui Emil Boc, preotul Teodor Boc, „a venit şi ne-a blestemat la marginea gropii", a povestit Marius Oprea.
„În Răchiţele sunt două familii: Şuşmanii şi Bocii. În trecut, Şuşman a obţinut pentru moţi pădurile vechi de la austrieci, prin decret regal. Acum, pădurile şi gaterele din Răchiţele sunt ale familiei Boc. Când Şuşman s-a retras în munţi, că au venit comuniştii, ai lui Boc au preluat tot", a povestit Oprea.
În opinia istoricului, Traian Băsescu a comis o „gargară politică" atunci când a condamnat comunismul: „Să nu credeţi că istoria e politică, e doar folosită ca armă politică. Aşa a făcut şi preşedintele Traian Băsescu. A condamnat comunismul, dar nu există nici un securist condamnat".
La începutul anilor '50, satul Răchiţele din judeţul Cluj, locul de baştină al premierului Emil Boc, a fost scena unor lupte sângeroase între comunişti şi partizanii care li se împotriveau. În emisiunea „Dezbaterile RL" moderată de Sabina Fati, istoricul Marius Oprea a reamintit povestea lui Teodor Şu