Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al doilea cel mai lung tunel din lume va lega Berlin de Palermo

Publicat in rfi, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Ambiţiosul proiect european de infrastructură a intrat în prima fază a construcţiei, după 25 de ani de negocieri între Roma şi Viena.

Tunelul alpin de 55 de kilometri va lega capitala Tyrolului, Innsbruck, de cea a provinciei italiene germanofone, Alto Adige, Bolzano. Odată finalizat, va fi al doilea tunel cel mai lung din lume, după tunelul Saint Gothard din Elveţia şi va permite realizarea unei linii feroviare de mare viteză Berlin-Palermo, dublarea cantităţii de marfă transportate şi rezolvarea unor probleme de mediu.

Comisarul european pentru transport, Siim Kalas declara: „Tunelul Brenner Base este piesa principală din acest proiectul european prioritar. Este vorba despre o cale ferată de 2.200 de kilometri care va lega Germania de Italia. Până acum s-au făcut deja progrese mari la Nord şi la Sud de coridorul Brenner. Aici lucrările trebuie să se concentreze pe rutele de acces dinspre Munchen şi Verona. Nu mai putem continua să fim dependenţi de petrol. Uniunea Europeană s-a angajat să reducă emisiile de gaze de seră cu 80 % până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, transporturile vor trebui să taie emisiile cu cel puţin 60 %, în comparaţie cu nivelul din 1990”.

Tunelul este creat pentru a diminua traficul prin Pasul Brenner, punct de trecere important între Nordul şi Sudul Alpilor, la 2025 de metri altitudine. Calea ferată a fost construită între 1860 şi 1867 de austrieci. Are viraje foarte strânse şi nu permite trenurilor să circule cu viteză.

În prezent este nevoie de două ore pentru a trece Pasul Brenner, perioadă care se va reduce la 50 minute, când va fi gata tunelul. Magazin European cu Andreea Pietroşel

Ambiţiosul proiect european de infrastructură a intrat în prima fază a construcţiei, după 25 de ani de negocieri între Roma şi Viena.

Tunelul alpin de 55 de kilometri va lega capitala Tyrolului, Innsbruck, de

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 11 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 47 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 7 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 9 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 47 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 54 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 11 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°