Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesor de la Medicină, căutător de „comori”: „Anual găsesc două-trei diamante”

Publicat in Adevarul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Carmen Panaitescu Bunu are o pasiune specială, să caute şi să promoveze studenţi de valoare. Profesor Doctor şi cadru didactic la Universitatea de Medicină, specialistul a descoperit mai multe „diamante” care fac acum cinste României în lume. „Nimic nu poate fi mai frumos”, mărturisește profesorul.

Profesorii de la Medicină au trecut prin mână mii de studenţi. Unii dintre ei au învăţat şi au reuşit, alţii au eşuat şi nu au reuşit mare lucru. Există însă o categorie aparte de studenţi, care au în ei o fărâmă de geniu, o educaţie bună şi foartă multă pasiune şi dorinţă de a munci. Profesorul Carmen Bunu Panaitescu, şeful Departamentului de Fiziologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timișoara şi-a asumat rolul de a găsi şi promova această categorie de studenţi. „În fiecare an găsesc 2-3 copii buni. Aşa cum căutătorii de comori caută diamantele într-o grămadă de balast, pasiunea mea este să caut acei 2-3 studenţi care sunt diamantele seriei, copii buni, serioşi, dăruiţi pentru medicină”, mărturiseşte Carmen Panaitescu Bunu.

Studenţi care fac cinste

Unul din „giuvaierele” descoperite, şlefuite şi puse în valoare de Carmen Panaitescu Bunu este Felicia Ciuculescu. Tânăra s-a născut într-o familie simplă dintr-un sătuc hunedorean. Încă din anul întâi a ajuns pe mâinile „bijutierului” Carmen Panaitescu Bunu, anul trecut a absolvit Universitatea de Medicină din Timişoara, anul acesta îşi ia doctoratul la Frankfurt în Germania, iar din vară începe o şcoală postdoctorală la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, unde va lucra alături de profesorul David Williams, unul din cei mai mari cercetători din lume în domeniul celulelor stem. „Sunt foarte foarte fericită pentru ea. Îmi arată că drumul drept este acesta, să ajuţi un copil atunci când are nevoie, să-l recunoşti din grămada de ochişori care se uită la tine la primul curs,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°