Ministrul agriculturii Valeriu Tabără a declarat că suma pe care România trebuie să o achite Comisiei Europene ar putea scădea sub 75 de milioane de euro, nivelul penalizării pentru cheltuirea incorectă a unor fonduri europene. Aceasta este cea mai mare sumă care trebuie returnată de către România.
"Ceea ce e important, noi am avut în prima anunţare circa 100 de milioane euro, noi am avut un dialog şi cu Curtea de Conturi, pentru că verificările se fac nu numai de instituţia ministerului, se fac şi de către Curtea de Conturi, de către celelalte instituţii şi, în urma acestor verificări şi discuţii, s-a redus cu circa 25 de milioane de euro această penalitate, repet, care este formată din plăţile pe doi ani. Speranţa noastră este ca această sumă (de 75 milioane de euro - n.r.) să se reducă şi sunt argumente", a spus Tabără.
El a afirmat că banii trebuie plătiţi în cinci rate şi se reţin din alte fonduri.
"Acum avem noi, are UE să ne dea nişte bani. Se ştie că a fost suspendat SAPARD-ul la un moment dat, noi am plătit, avem vreo 50 de milioane de euro de luat de la Comisie penalitate, pentru Comisie sunt aceste chestiuni reciproce. Dacă vă uitaţi, Franţa, Spania, Germania, toţi plătesc, şi unii au sume mai mari decât România. Repet, la prima vedere suma e mare şi e mare, dar dacă o comparăm cu celelalte state, nu e foarte mare", a adăugat ministrul.
CE va recupera o sumă de 74,9 mil. euro alocată României pentru agricultură şi cheltuită în mod incorect, neregulile vizând controalele şi furnizarea de informaţii inexacte fermierilor, ca parte a unui program prin care autorităţile europene impută statelor membre în total 530 mil. euro.
Neregulile din România vizează "puncte slabe ale sistemului LPIS-GIS (de identificare a parcelelor agricole - n.r.) în ceea ce priveşte controalele administrative încru