Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60 de baxuri de scutece asistaţilor de la căminul de bătrâni

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Farmaciştii mureşeni, membri ai Patronatului Farmaciştilor Mureş au întins o mână de ajutor asistaţilor de la căminul de bătrâni din Târgu-Mureş, donând 60 de baxuri de scutece pentru persoane adulte. Angajaţii căminului susţin că se fac eforturi mari pentru ca bătrânii să beneficieze de scutece, de multe ori fiind nevoiţi să apeleze la familia asistatului să aducă scutece. “Cele mai folositoare sunt pampersurile, pentru că avem bolnavi imobilizaţi şi nu ne permitem din buget să cumpărăm, pentru că sunt foarte scumpe. Ne mai aduc aparţinătorii celor care folosesc scutece, dar nu putem cere nici de la ei. Acum doar două folosim pe zi, dar de acum încolo vom folosi mai multe”, a declarat Szanto Erzsebet, asistenta şefă a Căminului pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureş.

Scutece pentru 55 de bătrâni mobilizaţi la pat

Farmaciştii au donat 60 de baxuri de scutece, a câte 30 de bucăţi fiecare, care, potrivit angajaţilor centrului, le va ajunge bătrânilor pe o perioadă de aproape două luni. Fiecare farmacie a donat câte două baxuri, valoarea totală a acestora fiind de peste 3500 de lei. “Farmacia a contribuit în urma unei convenţii făcute în cadrul Patronatului, suntem 30 de farmacii, pentru donarea a câte două pachete de scutece, în spiritul sărbătorilor de Paşti şi este una dintre primele acţiuni întreprinse de Patronat. Dar avem şi acţiuni la sediul farmaciilor care poartă sigla Patronatului”, a precizat farmacista Mariana Moldovan, administratorul farmaciei Novofarm din Târgu-Mureş.

De acest ajutor vor beneficia 55 de bătrâni imobilizaţi la pat, care în decurs de o lună vor trebui să părăsească incinta clădirii unde urmează să se realizeze lucrări de modernizare. Dar nu se ştie unde se vor caza pentru o perioadă de un an de zile. “Suntem comasaţi cu două clădiri. 25 de bătrâni au fost externaţi şi încadraţi în familii cei care aveau, iar 55 sun

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 23 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 37 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 52 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°