Nicolae Husu, care era în 1989 şofer la UM 01640 din Buzău, descrie haosul şi prostia de la unitatea sa militară, unde au murit trei oameni. Intraţi în alarmă de luptă încă din 17 decembrie, ţinuţi într-o tensiune permanentă şi lipsiţi de orice informaţie concre-tă, militarii români au căzut cu uşurinţă în plasa diversiunii teroriste.

Chiar dacă iniţial au fost muşamalizate de procurori şi de propaganda mediatică a FSN, gafele Armatei Române în Revoluţia din decembrie 1989 au început, ulterior, să iasă la iveală. Încet-încet a devenit tot mai evident că zecile de soldaţi căzuţi la datorie în lupta cu „teroriştii" fuseseră, de fapt, împuşcaţi de propriii colegi în urma unor confuzii sau a unor situaţii tragi-comice.

Intraţi în alarmă de luptă încă din 17 decembrie, ţinuţi într-o tensiune permanentă şi lipsiţi de orice informaţie concretă, militarii români au căzut cu uşurinţă în plasa diversiunii teroriste lansate începând cu 22 decembrie. Haosul a fost cuvântul de ordine în marea majoritate a unităţilor militare de pe cuprinsul ţării.

CAZUL UM 01640

Extrem de relevant este cazul Unităţii Militare 01640 din Buzău, unde evenimentele din decembrie 1989 au picat pe un fond deloc propice ordinii şi disciplinei. Cu puţin timp înaintea Revoluţiei, comandantul unităţii fusese transferat în alt oraş, iar comandamentul garnizoanei a hotărât ca, provizoriu, conducerea să fie asigurată de căpitanul Dumitru Năstase, secretarul de partid al unităţii. Acest lucru nu i-a picat tocmai bine căpitanului Alexandru Scriba, care, fiind şef de Stat Major al UM 01640, se considera îndreptăţit să preia frâiele unităţii. Profitând de conjunctură, a trecut la acţiune, susţinut şi de locotenentul-major Mircea Emilică.

În ziua de 23 decembrie, când prăbuşirea regimului comunist devenise deja evidentă, Scriba i-ar fi strigat căpitanului Năstase: „Gata