Un primar dintr-o comună din Vâlcea vrea să-i salveze pe romii din sat de "o sectă religioasă", construindu-le "o biserică ortodoxă şi un cimitir". Iniţiativa construirii unei biserici ortodoxe în satul Lunca (din comuna Bujoreni) a venit în urma achiziţionării unei case în zonă de către o grupare religioasă care a produs îngrijorare printre autorităţile locului.
Primarul comunei Bujoreni, Alexandru Roşu, a declarat pentru gândul: "O sectă religioasă a cumpărat o casă în sat şi încearcă să-i acapareze pe romi. De-asta construim o biserică ortodoxă. În România suntem ortodocşi. Satul nu are biserică şi oamenii trebuie să se deplaseze departe până ajung la una. Nu o să fie o biserică numai pentru romi, este pentru toată lumea, dar majoritatea locuitorilor din sat sunt romi".
Potrivit unui recensământ, în sat locuiesc 400 de romi. În urma demersurilor administraţiei locale, marea majoritate a acestora au acum acte de identitate iar în sat au fost construite trotuare şi alte utilităţi.
David Mark, directorul executiv al Alianţei Civice a Romilor din România, apreciază, într-o declaraţie pentru gândul, demersurile administraţiei locale: "Este un lucru bun, în special elementele de dezvoltare. Este chiar un model de bună practică dacă au fost făcute aceste demersuri de către autorităţile locale". Întrebat dacă nu este o formă de discriminare faptul că biserica şi cimitirul sunt făcute pentru romi, David Mark a răspuns: "Depinde de aşezarea geografică, atâta timp cât aşezarea este separată, mi se pare normal să existe un efort de dezvoltare a zonei. E bine ca oamenii să aibă toate aceste facilităţi".
Un primar dintr-o comună din Vâlcea vrea să-i salveze pe romii din sat de "o sectă religioasă", construindu-le "o biserică ortodoxă şi un cimitir". Iniţiativa construirii unei biserici ortodoxe în satul Lunca (din comuna Bujoreni) a venit în urma achizi